LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu pe 15 mai tratează despre moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În această zi din 1873, la vârsta de 53 de ani, Cuza a decedat la Heidelberg, în Germania. Originar dintr-o veche familie de boieri moldoveni, s-a născut la Bârlad în 1820 și și-a început studiile la Iași, continuându-le apoi la Paris, la Facultatea de Drept. A fost un participant activ în Revoluția din 1848 din Moldova, împărtășind idealul unirii tuturor românilor într-un singur stat, alături de alți contemporani. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domnitor al Moldovei, urmând ca la 24 ianuarie același an să fie ales și domnitor al Țării Românești, realizând astfel unirea celor două țări române.
Domnia sa a fost marcată de o intensă activitate politică și diplomatică, având ca obiectiv recunoașterea unirii de către marile puteri și consolidarea unității administrative și politice a Principatelor Române. Reformele implementate în timpul domniei sale au inclus reforma agrară, secularizarea averilor mânăstirești și restructurarea sistemului de învățământ, care a introdus obligativitatea învățământului primar. Cuza a contribuit, de asemenea, la reformarea sistemului de justiție, elaborând Codul Civil și Codul Penal. În ciuda realizărilor sale, a fost nevoit să abdice în fața „Monstruoasei Coaliții” politice din acea perioadă, în februarie 1866. Ulterior, a trăit în exil în diverse orașe europene, inclusiv la Heidelberg, unde a și încetat din viață la 15 mai 1873. Inițial înmormântat la Biserica Domnească din Ruginoasa, rămășițele sale au fost ulterior transferate și reînhumate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.
