Lecția de Istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu: 30 mai – Arderea pe rug a Ioanei d’Arc
Pe 30 mai 1431, Ioana d’Arc, cunoscută și sub numele de „Fecioara din Orleans”, a fost acuzată de erezie și arsă pe rug în piața centrală a orașului francez Rouen. Ioana d’Arc este una dintre figurile simbolice ale istoriei Franței, fiind canonizată de Biserica Catolică datorită viziunilor sale divine. Se spune că Dumnezeu i-a vorbit, îndemnând-o să conducă poporul francez în luptă și să recucerească teritoriile ocupate de englezi la începutul Războiului de o Sută de Ani.
Considerată cea mai importantă personalitate feminină a Franței din Evul Mediu, Ioana susținea că auzea voci divine care îi porunceau să mobilizeze poporul în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. Aceste voci au devenit mai insistente când a împlinit 16 ani, moment în care a decis să-i dezvăluie unchiului său despre ele. Acesta a dus-o la castelanul de Veaucouleurs, căpitanul Robert Bedricourt, care, inițial sceptic, a fost în cele din urmă convins să o ajute, oferindu-i un cal, o mică escortă, veșminte bărbătești și o scrisoare de recomandare pentru a se prezenta la regele Franței.
În 1429, la vârsta de 17 ani, Ioana a ajuns în fața regelui Carol al VII-lea al Franței, care i-a încredințat comanda unui corp de armată. Două luni mai târziu, Ioana a obținut o victorie majoră asupra englezilor la Orleans, eliberând orașul. După o serie de victorii impresionante, a participat la apărarea orașului Compiegne, unde a fost capturată și închisă în Rouen.
Ioana a fost acuzată de 12 capete de acuzare grave, inclusiv purtarea de veșminte bărbătești, vărsarea de sânge englez și refuzul de a nega că auzea voci divine. Un tribunal al Inchiziției a condamnat-o la moarte pentru erezie. În dimineața zilei de 30 mai 1431, Ioana a fost dusă în piața centrală din Rouen, unde a fost legată de un stâlp deasupra unui rug. Cu o cruce în mâini și înconjurată de flăcări, Ioana a privit către cer și a strigat: „Mi-e teamă că veţi suferi de pe urma morţii mele… Iisus ajută-mă!”.