Episcopul Ignatie: „O cultură fără Dumnezeu se afundă în întuneric și dezbinare”

Duminică, 16 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat resfințirea bisericii din Fruntișeni, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, biserica, având ocrotitori pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a primit un al doilea hram: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Alături de PS Ignatie au slujit părintele consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu, părintele protopop Andrei Mereuță și părintele paroh Ionuț Constantin Gavrilă. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Vlăduț Cosmin Mironescu.

După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în proximitatea lăcașului de cult. În cuvântul său, Părintele Episcop Ignatie a subliniat importanța cunoașterii adevăratei identități a lui Iisus Hristos și a semnificației dogmatice a acesteia. El a citat din Evanghelia după Ioan (17, 9-11) pentru a evidenția unitatea pe care Hristos o dorește între credincioși.

PS Ignatie a remarcat importanța Duminicii dedicată Sfinților Părinți participanți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, subliniind că această comemorare ne reamintește de adevărul fundamental că Iisus Hristos este deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Preasfinția Sa a afirmat că fără prezența lui Dumnezeu, civilizația se afundă în dezbinare: „Civilizația și cultura noastră încearcă să-L elimine pe Dumnezeu din viața umană, repetând erezia arianismului. O cultură care nu are nevoie de Dumnezeu este una care decide să se afunde în întuneric și în multă dezbinare. Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este sursa veșnică de lumină și unitate pentru oameni.”

Episcopul Ignatie a continuat, explicând că fără Hristos, umanitatea se rătăcește și își pierde adevărata valoare: „Iisus Hristos, Dumnezeul-Om, ne dezvăluie adevărata strălucire și demnitate a omului. Ori de câte ori decidem să-L ignorăm pe Hristos, ne afundăm într-o stare de rătăcire și neîmplinire spirituală.”

La finalul Sfintei Liturghii, PS Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Ionuț Constantin Gavrilă și a oferit distincții celor care au sprijinit lucrările de restaurare a bisericii. Biserica din Fruntișeni a fost sfințită inițial pe 16 iunie 1860, iar acum, la 164 de ani distanță, a fost din nou resfințită după ample restaurări.

Episcopia Hușilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.