„Echipa Putin vrea să transforme Moldova într-o colonie a Kremlinului și să împingă tineretul nostru în război.” Deputatul PAS Radu Marian a cerut instituțiilor de drept să investigheze dacă gestul deputatului Vasile Bolea de a veni în Parlament cu un tricou marcat „Putin team” reprezintă o promovare a conflictului militar.

„Astfel de acțiuni ar trebui să motiveze oamenii să iasă și mai mult la vot. Gestul acesta este un eșec moral evident. Am solicitat autorităților să examineze acest gest în contextul Codului Contravențional referitor la incitarea la război. Mai presus de toate, astfel de incidente ar trebui să ne îndemne la acțiune și unitate. Pe de o parte avem echipa „Moldova” care dorește să trăiască în pace, prosperitate și democrație. Pe de altă parte, avem echipa „Putin” care promovează dictatura, haosul, violența și dorește să transforme Moldova într-o colonie a Kremlinului, trimițându-ne tineretul la război”, a declarat Radu Marian în emisiunea „Ora Expertizei” difuzată de Jurnal TV.

„Rusia a dezvoltat în Moldova o adevărată a cincea coloană. Observăm gruparea criminală Șor, ai cărei membri au deja cetățenie rusă și nu încearcă să ascundă acest fapt. Aceștia nu sunt simpli activiști pro-ruși, ci activiști ruși care operează în Republica Moldova. Îl avem pe Ilan Șor, aflat în urmărire internațională și sub sancțiuni, care afirmă deschis că deține cetățenia Rusiei. De asemenea, există informații neoficiale despre Marina Tauber. Avem și figuri bisericești care sunt direct subordonate Kremlinului”, a adăugat Andrei Curăraru, expert în integrarea europeană și securitate la WatchDog.

Aceste informații au fost furnizate de către: https://www.jurnal.md/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.