La 4/16 iulie 1864, prin decret domnesc, în Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei s-a înființat Universitatea din București. Acest important centru cultural românesc a fost întemeiat ca instituție de învățământ superior, la patru ani după înființarea Universității din Iași, prima universitate a României moderne. În 1864, Universitatea din București includea facultățile de Drept, Științe și Filozofie (Litere). Primul rector, ales la 15 septembrie 1864, a fost juristul Gheorghe Costa-Foru. Primul doctorat acordat de Universitatea din București a fost în 1873, prin Facultatea de Farmacie.

Universitatea a cunoscut o „epocă de aur” între cele două războaie mondiale, dezvoltându-se datorită înaltei pregătiri a profesorilor și a numărului mare de studenți (15.700), devenind una dintre cele mai mari universități, comparabilă cu Universitatea „Columbia” din New York, Universitatea din Paris, Universitatea din Londra și Universitatea din New York. În 1945, această perioadă remarcabilă a luat sfârșit, deoarece unii dintre cei mai buni profesori au fost destituiți, iar alții au fost închiși pentru opoziția lor față de regimul comunist. După câțiva ani, unii profesori s-au întors, dar atmosfera de libertate academică și competiție deschisă nu a mai fost la fel.

După 1990, s-au făcut progrese semnificative în domeniul predării și numărul studenților a crescut. Astăzi, universitatea are aproximativ 20.000 de studenți și paisprezece facultăți.

Aceste informații au fost furnizate de către: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.