Ce să-nțeleagă un biet cetățean aplicând o logică zdravănă termenului de mai sus? Să-ți faci cruce și să zici ca-n Caragiale: „E admirabil, e sublim, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire!”
Hai să nu fim naivi, crezând că vom avea același minim peste tot în Europa. N-avem cu cine, mon cher! Totuși, ne-am putea gândi la o formă de compensare pentru zonele mai păguboase? Termenul „defavorizate” sună nasol, știu, dar uite că s-a înțelenit când resursele sau forța de muncă au migrat până la epuizarea unor zone.
Revenind la ideea de bază, nu știu cine-i „deșteptul” care a promovat directiva asta, dar, ca de obicei, efectele sunt cel puțin „perverse”. Migrația forței de muncă de calificare ridicată spre vest e un fenomen binecunoscut. Noi am rămas cu lohn-ul și industria cu puțină valoare adăugată, sau chiar când există, valoarea se scurge la firmele mamă, sau, într-o relație comercială, la cele cu poziție dominantă.
Aici nu zic că, mai ales în condițiile prețurilor scăpate de sub control, nu trebuie să existe un minim mecanism de protecție socială. Dar, asta n-ar trebui să aibă nimic de-a face cu segmentul social al celor din câmpul muncii. Acolo e cerere și ofertă, frate! Protecția ar trebui asigurată dinspre prețuri, nu dinspre venituri, lucru demonstrat drept catalizator inflaționist.
Sau, dacă tot se implică Statul, o creștere în zona veniturilor mici se impune a fi realizată printr-un mecanism inteligent de impozitare. Adică, Statul să renunțe la un cuantum din impozit, pentru a-și proteja cetățenii pe care a eșuat în a-i proteja prin mecanisme de piață în asigurarea accesului la coșul de consum, implicit la nivelul de trai. Să pui în cârca agentului economic această protecție e nu doar neonest, dar și periculos.
Shiftarea salariului minim implică ridicarea întregii grile salariale din zona salariilor mici. Efectul pentru o creștere de 10% a salariului minim se traduce printr-o creștere de 3-7% a întregului fond de salarii, spor care se duce automat în prețuri și inflație și, cel mai rău, în reducerea competitivității firmelor. Practic, Europa nu ne ajută, ci ne sărăcește. Și asta, vezi bine, în numele unui socialism-comunism economic perfid deghizat în protecție socială.
Deci, ori majorarea e de dorit să fie suportată de către Stat din impozit, ori zonele sărăcite ca urmare a migrației forței de muncă trebuie compensate de cele cu statut privilegiat printr-un oarecare mecanism stimulativ, nu pasiv. Altfel, un mecanism impus de tipul salariu minim „European” accentuează diferențele și polarizează forța de muncă.
Rezultatul? Cei săraci devin și mai săraci, întreprinderile decapitalizate pierd angajați și competitivitate, cu efecte ireversibile. Nu știu dacă cineva a gândit strategia asta contra noastră, dar i-a ieșit și de data asta, cu largul concurs al domnului Ciolacu, al lui Boloș și al votanților din Parlament, care nu înțeleg ori nu-i interesează.
Într-un plan de țară coerent, creșterea nivelului de trai impune o mutare a centrului de greutate al economiei de pe manufactură pe consum. Lucrul ăsta se întâmplă, dar mutația n-o impunem noi, ci alții, conștienți că economia Românească nu-i în stare să asigure cererea cu bunuri. Ei pot sta liniștiți acum că nu-i mai putem concura cu prețuri de producție mici, deci nu mai au vreo frică să ne ridice barierele ce împiedicau mutarea capacităților de producție.
Acum nu mai face sens să ne țină afară din Schengen sau să ne împiedice să construim autostrăzi. Nu vă mirați dacă o să se și întâmple până prin 2027-2028, dar nu ca merit al vreunei forțe politice din România, ci ca un proces natural de relaxare și eliminare a unor piedici ce ne făceau incomozi. Cum am explicat mai sus, acum am devenit necompetitivi, cu largul concurs al politicului incompetent și ticălos.
Aaa, era să uit … o componentă esențială a competitivității, prin retribuirea onestă și stimulativă a producției destinate exportului, este cursul valutar. Nu știu cine l-a ținut pe loc la 5 lei de vreo 6-7 ani, dar asta e o discuție pentru altă postare, căci se lasă cu explicat deficit comercial, balanță de plăți externă, chestii complicate.
Oricum, întrucât înăuntrul spațiului UE nu te poți apăra prin taxe vamale la import, marele avantaj al unei țări cu monedă proprie în a taxa indirect importurile necritice și a încuraja exportul este cursul valutar. Am avut și avem în continuare această oportunitate și am făcut pipi pe ea. Cum am făcut pipi pe toate avantajele de care am fi putut profita în ultimii ani. Poate data viitoare!
Ah, așadar, dragi cetățeni, ca să parafrazăm pe marele Caragiale: „Aici sunt banii dumneavoastră!”, dar în loc să fie bine, e foarte rău!
