Senatorul Diana Şoşoacă: „Voi, români, continuaţi să râdeţi de mine, să mă jigniţi şi să mă insultaţi, dar în curând copiii voştri vor fi trimişi pe front, căci aşa au decis pentru voi Iohannis şi trădătorii din Guvern; atunci am să vă văd râsetele”.

„O să vă rog să citiți cu atenție Acordul României pentru a intra în război, și ce război! De 2 ani și jumătate vă atenționez și lupt pe baricade să opresc intrarea României într-un război care nu ne aparține! Am ținut deschise cât am putut relațiile diplomatice cu Rusia, pentru ca România și copiii ei să nu intre în război. Primul Memoriu din lume pentru pace este făcut de mine: Neutralitate pentru România, Pacea de la București! Primele conferințe pentru pace au fost organizate de mine. Primele dezbateri în Parlamentul României au fost inițiate de mine. Interpelări, declarații politice, articole internaționale, memorii, scrisori internaționale, toate pentru a salva românii de la război. Primul miting pentru pace a fost în 8 martie 2022, în Piața Victoriei. Și voi tot orbi și surzi. Am fost invitată în Europa să vorbesc despre pace și sunt singurul parlamentar european care a fost invitat la o conferință BRICS pentru a vorbi despre pace”, scrie, pe Facebook, senatorul Diana Şoşoacă, europarlamentar, liderul SOS România.

„În timp ce în România am fost linșată mediatic, insultată, jignită, agresată fizic, am primit dosare penale pentru că încercam să salvez o țară și un popor de la dezastru. V-am avertizat că NATO, SUA și UE ne vor băga într-un război care nu ne aparține. V-am avertizat că Iohannis, Ciucă, Ciolacu și un guvern de incapabili și trădători, alături de un Parlament plin de năpârci abjecte, ne vor falimenta și distruge prin actele semnate și votate de ei. În timp ce voi, cei care veți pleca la război, mă înjurați și mă acuzați pe mine, un om care vă apără de ani de zile, în loc să îi distrugeți pe ucigașii voștri: PSD, PNL, USR, UDMR, PDL, Pro România, PMP și, de curând, AUR. Prin votul lor, Iohannis împreună cu toată clasa politică ne-au trădat pentru posturi bune pe timp de război și au semnat actul fatal!

Dragi români duși de fenta sistemului, ați dat și aruncați cu noroi în singurul om care v-a apărat sacrificându-și tot, în loc să dați în sistem. Am depus un jurământ în Parlamentul României și mi-l voi duce până la capăt. Voi apăra din Parlamentul European România și românii, voi candida la toate funcțiile posibile, mă voi încăpățâna să construiesc acest partid împotriva întregului sistem care se infiltrează și încearcă să îl oprească și să îl desființeze. Totul ține de voi și de cât de manipulați vă lăsați de sistem. Nimeni nu vă poate elibera de lanțurile pe care le venerați, decât voi înșivă! Până atunci, pregătiți-vă de război! PENTRU CĂ AM INTRAT OFICIAL ÎN RĂZBOI! Dar dați tot în mine, e mai convenabil, eu nu sunt sistemul să vă distrug dacă mă linșați. E mai convenabil să faceți ce ați făcut de-a lungul istoriei: v-ați trădat și ucis toți conducătorii care v-au iubit, sacrificat și luptat pentru voi! Av. Europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă

Președintele Partidului S.O.S ROMÂNIA”, scrie Diana Şoşoacă.

Aceste informații au fost furnizate de către: https://ecopolitic.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.