Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și Consiliul Județean Vaslui oferă publicului oportunitatea de a admira o expoziție foto-documentară, intitulată sugestiv „Mănăstiri reprezentative din județul Vaslui”. Această expoziție va fi deschisă sâmbătă, 20 iulie 2024, în incinta Palatului Egumenesc al Mănăstirii Florești, în cadrul Secției de Istorie și Artă Religioasă „Episcop Iacov Antonovici” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Evenimentul va începe cu prăznuirea hramului „Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul” al Mănăstirii Florești, printr-o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu PS Ignatie, Episcopul Hușilor, în curtea și Biserica „Sfântul Ilie” din cadrul acestui complex monastic. La această procesiune religioasă vor participa, pe lângă oficialitățile locale și județene, numeroși credincioși.

De la ora 12:00 va avea loc vernisajul expoziției foto-documentare menționate. Astfel, pasionații de istorie, credincioșii și cetățenii interesați vor putea admira prețioasa colecție de imagini ale mănăstirilor reprezentative din județul Vaslui și vor afla mai multe despre vechimea, importanța și evoluția acestor edificii monahale, care au jucat un rol semnificativ în istoria spirituală a regiunii.

Expoziția va include, de asemenea, o carte de cult veche, demonstrând trăinicia și tăria credinței ortodoxe românești. Aceste monumente religioase, cu o arhitectură medievală deosebită, continuă să fie oaze de credință și liniște sufletească, fiind demne de cunoscut și de apreciat atât de noi, cât și de generațiile viitoare.

Organizatorii acestui eveniment cultural sunt prof. dr. Ramona Maria Mocanu, manager al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, și muzeograf dr. Laurențiu Chiriac de la aceeași instituție. Vă așteptăm să ne fiți alături la acest important eveniment cultural și vă invităm să vizitați expoziția permanentă de la Mănăstirea Florești!

Aceste informații au fost furnizate de către: https://vasluiazi.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.