Cine va deschide lista la alegerile parlamentare?
Cunoscutul latifundiar si om de afaceri Gheorghe Becali a anunțat că va candida pentru un loc de deputat din partea AUR pentru că vrea să-l „ajute pe baiatul ăsta, Simion”.
Becali a făcut acest anunț public aseară, după victoria FCSB. Totuși, intenția lui era cunoscută în rândurile AUR de câteva săptămâni, potrivit deputatei de Ilfov, Gianina Șerban, care a informat filiala județeană Ilfov.
La ultimele alegeri locale și europarlamentare, AUR Ilfov a obținut 13-14% voturi. În acest context, dacă va obține aceleași procente AUR Ilfov va avea doar un deputat și niciun senator.
Presupunem că domnul Becali va candida pe listele AUR Ilfov, având domiciliul în Voluntari-Ilfov. Cu 13-14% din voturi și după confirmarea informației, apar câteva întrebări la care vom afla curând răspunsuri, pentru că urmează să vedem listele cu candidaturile partidelor.
Dacă „politica e pe voturi”, așa cum spune doamna Șerban, se va retrage ea de pe primul loc la Camera Deputaților pentru a-i face loc lui Becali, care are o notorietate mult mai mare?
Dacă Becali va fi primul pe lista de deputați pentru Ilfov, va primi doamna Șerban un loc eligibil în alt județ, având în vedere relația ei cu președintele AUR, George Simion? Poate în alt județ care duce lipsă de candidați ca ea cu „experiență”?
Cea mai importantă întrebare este dacă Ilfov va avea un parlamentar care să facă ceva cu adevărat pentru ilfoveni.
Despre cei doi nu putem spune că vor avea o activitate parlamentară autentică. Statisticile de pe site-ul Camerei Deputaților reflectă mai degrabă munca consilierilor, cel puțin în cazul doamnei Șerban.
Așadar, va exista o nouă bătălie în AUR?