De ce, în România, erorile medicale nu se raportează, ci se bagă sub preș
În spitalele din România, erorile medicale nu sunt raportate. Aceasta nu se datorează lipsei lor, ci sistemului de raportare ineficient. Deși pacienții sunt adesea victime ale greșelilor medicale, multe cazuri rămân nedeclarate. În România, doar cazurile cu consecințe foarte grave sunt înregistrate. Însă și acestea sunt raportate într-un număr mai mic decât realitatea.
Medicii se tem să raporteze erorile din frica de repercusiuni. Sistemul este copleșit de birocrație, iar adevărata problemă rămâne nerezolvată. Orice eroare medicală ar trebui să fie analizată pentru a preveni repetarea acesteia. Alte state au transformat raportarea erorilor medicale într-o practică obișnuită. În România, acest subiect a devenit tabu.
Strigătele unei familii
Virgil Miron, tatăl Alexandrei, întreabă de ce nu s-a intervenit. Fratele său, Vlad Miron, se întreabă de ce nimeni nu a ajutat-o. Doina Miron, mama Alexandrei, solicită mai multă empatie în sistemul sanitar. Aceasta este disperarea unei familii care a pierdut pe cineva drag. Cazul Alexandrei a stârnit controverse și anchete în masă.
Alexandra a ajuns la Maternitatea din Botoșani cu dureri abdominale. Din păcate, a murit după o noapte de agonie, ignorată de medici. Raportul legiștilor a arătat că ea a decedat din cauza unei infecții. Cazul s-a încheiat cu o amendă pentru spital și o suspendare temporară a medicului.
Totuși, la mai bine de un an de la tragedie, nu există claritate. Sistemul de sănătate abordează cazurile de culpă medicală superficial. Amenzi și anchete sunt urmate de tăcere. În România, erorile medicale sunt ascunse.
Nevoia de schimbare
Dr. Beatrice Mahler subliniază că sistemul nu încurajează raportarea greșelilor. De-a lungul anilor, România a dezvoltat un sistem care ignoră greșelile medicale. Frica de sancțiuni și birocrația sunt principalele cauze. Există doar o instituție care poate centraliza erorile, dar nu le analizează.
Daniel Coriu, președintele CMR, recunoaște că sistemul este prea birocratic. Un studiu recent a arătat că 42% dintre spitale nu au raportat nicio eroare gravă în 2020. Situația s-a îmbunătățit ușor, dar scopul final rămâne ignorat. Greșelile trebuie raportate pentru a învăța din ele.
Cristian Ungureanu de la ANMCS afirmă că numărul evenimentelor adverse a fost 4.500 în anul anterior. Schimbarea mentalității este esențială pentru a îmbunătăți situația. Momentan, în România, sunt raportate doar erorile cu efecte majore. Însă eroarea medicală poate fi orice problemă din procesul de asistență medicală.
Experiența pacientului
Un pacient povestește cum s-a plimbat pe la mai multe spitale. Doctorii îi spuneau că are probleme de inimă sau de plămâni. El se simțea aproape de moarte. Medicii i-au spus că ar fi putut suferi un infarct. Câte erori medicale există în spitale, nimeni nu știe cu exactitate.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, recunoaște că nu există statistici clare. Sistemele informatice trebuie să fie reglementate. Radu Gănescu, președintele COPAC, subliniază că multe spitale nu dispun de echipamente moderne. Acest lucru duce la întârzieri în diagnosticare și tratament.
În România, pacienții nu au siguranța că vor fi despăgubiți în caz de eroare medicală. Nici medicii nu sunt protejați de lege. Raportarea erorilor medicale este esențială în sistemele de sănătate performante. Pacienții pot căuta justiția pe căi legale.
Practici internaționale
În Marea Britanie, raportarea greșelilor medicale este o practică obișnuită. Erorile sunt analizate, iar pacienții sunt informați despre situație. Radu Mihai, medic primar în Oxford, spune că nimeni nu trebuie să fie pedepsit pentru erori. Dacă sistemul devine agresiv, problema nu dispare.
Obligația de a informa pacienții despre greșeli este prevăzută în lege. De curând, un pacient a avut de așteptat mult pentru o operație din motive administrative. Numărul său a dispărut dintr-o listă din cauza unei erori. În Suedia, erorile sunt raportate anonim, punând accent pe învățare.
În Statele Unite, spitalele au comitete speciale care investighează fiecare eroare. Pacienții primesc scuze oficiale și despăgubiri. În România, medicii se tem să vorbească. Pacienții rămân în întuneric, fără informații clare despre greșelile medicale.
