Programul Rabla pentru tractoare: Fermierii pot beneficia de până la 44.000 de euro pentru achiziția de echipamente agricole

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a semnat joi ordinul pentru aprobarea ghidului de finanțare al programului Rabla pentru tractoare. Programul permite fermierilor să achiziționeze tractoare și utilaje agricole noi, în valoare de maximum 55.000 de euro. Statul va finanța până la 44.000 de euro, în funcție de vârsta beneficiarilor.

Programul Rabla pentru tractoare este derulat pentru prima dată în acest an, prin Administrația Fondului pentru Mediu. Bugetul total alocat acestui program este de 500 de milioane de lei.

„Îi ajutăm pe micii fermieri să își crească producția și să economisească mai mulți bani. Cei care produc alimente autohtone au nevoie de echipamente moderne și mai puțin poluante. Programul va sprijini micii fermieri și aștept solicitări din partea lor. Avem 500 milioane de lei care vor ajunge la fermieri pentru a produce mai ecologic și competitiv”, a spus Mircea Fechet.

Cheltuieli eligibile și condiții pentru înscriere

Cheltuielile eligibile includ achiziția de tractoare și mașini agricole autopropulsate, precum și accesorii agricole, doar dacă sunt cumpărate împreună cu un tractor sau o mașină autopropulsată.

Pentru a accesa programul, solicitanții trebuie să dețină un atestat de producător și să nu aibă datorii la bugetul de stat sau local. De asemenea, trebuie să predea spre casare un vehicul vechi sau un tractor agricol uzat.

Detalii despre finanțare și înscriere

Administrația Fondului pentru Mediu va acoperi 65% din valoarea de achiziție a echipamentului, respectiv 36.750 de euro. Pentru tinerii fermieri (până la 40 de ani), finanțarea se majorează la 80%, adică 44.000 de euro.

Valoarea totală a achiziției, incluzând accesoriile agricole, nu poate depăși echivalentul în lei al sumei de 55.000 de euro. Fermierii se vor înscrie la dealerii validați de Administrația Fondului pentru Mediu pentru achiziționarea echipamentelor.

Documentele necesare înscrierii includ cererea de finanțare, certificatul de atestare fiscală și atestatul de producător. Ghidul de finanțare a fost trimis la Monitorul Oficial și înscrierile vor începe în curând.

„Fermierii vor preda un tractor vechi și vor primi un voucher, pe care îl vor folosi pentru achiziția unui tractor nou și utilaje aferente, până la valoarea maximă de 55.000 de euro”, a explicat Laurențiu Neculaescu, președintele AFM.

Condiții de poluare și producători români

În cadrul acestui program vor fi eligibile doar tractoarele cu norme de poluare Stage 5, cele mai puțin poluante disponibile pe piață. Ministrul Mediului a menționat că, spre deosebire de programul privind panourile fotovoltaice, România are producători locali de tractoare și utilaje agricole, iar acest program ar putea sprijini economia națională.

HotNews

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.