Frica schimbă taberele politice
În decembrie 2024, „statul mafiot” s-a temut de apariția lui Călin Georgescu în spațiul public. Acum, frica se strecoară printre cei care se declară „proeuropeni” și susținători ai sistemului actual. Motivul? Victor Ponta intră în turul doi și este deja văzut ca prezidențiabil. Dar de ce se teme actualul sistem atât de tare de Ponta?
Să ne amintim când mama și cumnatul lui au fost târâți la Parchet. A fost un spectacol mediatic, fără probe, fără acuzații reale – doar presiune și imagine. Totul, sub semnătura lui „Petrov”, a fost parte dintr-un show cu cătușe fără finalitate juridică. Apoi, să ne amintim cum a fost înlăturat Ponta din funcția de prim-ministru. „Colectiv” a fost pretextul, dar scopul real era schimbarea politică prin presiune emoțională. Aceste episoade explică de ce unii tremură acum în fața unei posibile reveniri.
România în criză profundă are nevoie de un lider lucid
Se apropie primul tur, iar oamenii se întreabă: „cu cine votăm?”Ca să știm cu cine votăm, trebuie să știm mai întâi în ce situație ne aflăm.Toți analiștii spun clar: România e într-o criză mai gravă decât cea din 2009. Atunci aveam economie funcțională, datorii mai mici și nu eram catalogați ca țară „junk”. Avem nevoie de un președinte inteligent, cu experiență și cunoștințe economice reale.

Un lider care știe unde sunt butoanele și când trebuie să le apese. E nevoie de un guvern susținut în Parlament, format din specialiști competenți pe fiecare domeniu. Dar mai presus de toate, e nevoie de oameni care iubesc țara și vor să o salveze. Nu avem nevoie de măsurile impuse de neomarxiști sau de directivele „tâmpite” ale Ursulei. Avem nevoie de soluții românești pentru probleme românești.
Alegerea între spectacol și soluții reale
Spuneți-mi voi acum: pe cine trimitem în turul doi? Dacă îmi ziceți că Nicușor, omul lui Soros, e o opțiune, atunci v-au păcălit algoritmii. Dacă mergeți cu „Porumbacul” și cu tiribombele lui Ciolacu, atunci ne ducem în jos și mai tare. Aseară, Donald Trump Jr. a fost la București, fără agendă politică. A vorbit cu Ponta despre economie – o temă care doare pe toți românii. Pentru că trăim vremuri în care, dacă bani nu sunt, nu există nimic. Nu există bani nici pentru pensii, nici pentru salarii, nici pentru investiții. Asta e realitatea, iar politica trebuie să țină cont de ea.
Atenție la manipularea emoțională
Acum vă las pe voi să răspundeți: „Noi pe cine votăm?” Dar vă mai spun ceva important: aveți grijă la emoțiile transmise de ecran. Emoțiile pot schimba direcția gândirii fără să ne dăm seama. Cei cu televizorul vor să conducă poporul cu frica și cu minciuna. Nu le permiteți să vă fure luciditatea. Votul este ultimul instrument de putere pe care îl mai aveți.