Într-un peisaj politic românesc din ce în ce mai fragmentat, partidele care au pretins a reprezenta vocea suveranistă – AUR, SOS România și POT – par să fi abandonat miezul ideologic care i-a propulsat în fața electoratului. Dincolo de scorul lor electoral agregat, care atinge aproximativ 53%, aceste formațiuni politice nu mai sunt, în mod real, expresia curentului național-suveranist, ci caricaturi ale propriului început.
De la idealuri la oportunism politic
AUR, condus de George Simion, a reușit la începuturile sale să mobilizeze mase largi în jurul unor idealuri precum suveranitatea națională, tradiția, familia și demnitatea. A existat un moment în care AUR părea să fie purtătorul unei renașteri naționale, o mișcare de reconectare la fibra conservatoare românească. Din păcate, timpul a demonstrat că aceste idealuri au fost fie prost înțelese, fie abandonate deliberat în favoarea intereselor de grup, a negocierilor obscure și a unei agende personale a liderilor.
George Simion, dintr-un simbol al rezistenței antisistem, a ajuns să fie perceput ca un lider preocupat mai degrabă de consolidarea propriei influențe decât de direcția doctrinară a partidului. Fisurile au devenit evidente în momentul în care oameni-cheie au părăsit AUR, iar discursul s-a diluat într-un populism fără consistență. În loc să construiască instituțional o forță politică coerentă, AUR a alunecat într-un spectacol mediatic ieftin și într-un clientelism pe care îl condamna altădată.
SOS și POT – fragmente fără fond
În jurul SOS România și al nou-apărutului POT s-au coagulat mai degrabă frustrările și ambițiile unor figuri marginale decât un program clar și unitar. Lipsa unei direcții ideologice autentice, fragmentarea mesajului și goana după capital electoral i-au transformat în simple accesorii ale unei retorici antisistem neconvingătoare. Niciuna dintre aceste formațiuni nu a reușit să construiască o bază de încredere solidă sau să transmită o viziune coerentă asupra viitorului României.
În acest context, criticul Ion Cristoiu susține că „valul suveranist nu mai există în România” și că acesta se află în declin chiar și la nivel european. Deși afirmația este contrazisă de cifrele sondajelor, care plasează suveraniștii la peste 53% din electorat, adevărul este că fenomenul și-a pierdut din vigoarea și puritatea inițială. Electoratul este încă acolo, dar liderii politici care pretind că-l reprezintă au trădat direcția.
ACT – o șansă de resetare?
Într-un peisaj atât de compromis, singura forță care pare să mai păstreze o minimă coerență doctrinară este noua formațiune politică condusă de Claudiu Târziu – ACT (Acțiunea Conservatoare). Fost co-fondator al AUR și una dintre vocile intelectuale ale suveranismului românesc, Târziu încearcă să recupereze ceea ce a fost pierdut: demnitatea ideologică, responsabilitatea față de alegători și reconectarea la valorile creștin-conservatoare.
ACT nu are (încă) anvergura electorală a partidelor menționate anterior, dar oferă un punct de reper clar și fără echivoc pentru cei care cred în suveranismul autentic, în statul-națiune și în rezistența la globalismul uniformizator. Tocmai prin această claritate morală și doctrinară, ACT ar putea deveni catalizatorul unei viitoare majorități parlamentare cu adevărat suveraniste – dacă reușește să reziste tentației compromisurilor și să atragă oameni care gândesc, nu doar votează.
Valul suveranist nu a dispărut, cum greșit afirmă Ion Cristoiu, ci a fost deturnat, confiscat și compromis de lideri care au confundat idealurile cu oportunitățile personale. AUR, SOS și POT au devenit simple umbre ale mișcării care promitea o nouă direcție pentru România. Dacă există încă o șansă pentru renașterea adevăratului suveranism, aceasta stă în capacitatea ACT de a coagula în jurul său o forță nouă, curată și coerentă. Până atunci, electoratul suveranist rămâne captiv unor opțiuni politice care nu-l mai reprezintă.
