Probleme noi la podul suspendat de la Brăila

La o lună după recepția lucrărilor, au apărut din nou probleme la podul peste Dunăre de la Brăila. În asfalt au apărut gropi prin care iese apă, pe sensul Tulcea – Brăila circulându-se pe un singur fir. CNAIR a anunțat formarea unei comisii pentru a investiga cauzele infiltrațiilor apărute în carosabil. Potrivit autorităților, apa ar putea proveni din condensul format între structura metalică și asfalt. O altă ipoteză este infiltrarea apei de ploaie prin zone necunoscute. CNAIR spune că este nevoie de expertiză tehnică pentru a identifica soluția de remediere.

Podul Brăila, afectat din nou după mai multe reparații

Podul suspendat Brăila a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, dar a avut probleme încă din primele luni. Asfaltul s-a deformat rapid, fiind necesare mai multe reasfaltări. În octombrie 2024 s-a trecut la a patra intervenție, cu o nouă rețetă de mixturi bituminoase. A cincea asfaltare a fost realizată în primăvara anului 2025. Podul are circa 2 kilometri și reprezintă o alternativă la traversarea cu bacul către litoral. Deși circulația a fost deschisă din iulie 2023, recepția lucrării a fost amânată.

WeBuild, obligată să plătească daune pentru întârzieri

În iunie 2025, CNAIR a câștigat definitiv procesul cu firma italiană WeBuild privind întârzierile la pod. Curtea de Apel București a decis că antreprenorul trebuie să achite penalități de peste 80 milioane lei. Instanța a constatat că au fost peste 800 de zile de întârziere în finalizarea lucrării. CNAIR câștigase deja procesul în primă instanță, în ianuarie 2024, iar decizia din iunie este definitivă.

economedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.