În discursul susţinut la AUR, la congresul din Alba Iulia, Simion a anunţat cu emfază că „a plâns de durere” pentru că „alegerile au fost furate” — încercând să mobilizeze un sentiment de indignare colectivă.
Dar ceea ce uită să spună — sau preferă să tacă — este că el însuşi a participat la alegerile invalidate de autorităţi, contestate, cu suspiciuni de fraudă, iar chiar el a depus contestaţii la Curtea Constituțională a României (CCR) pentru turul doi al scrutinului din 2025.
Altfel spus: Simion cere oamenilor să îl creadă când îi spune că „ne-au furat voturile”, dar alege să fie parte — ca actor politic — din acel sistem electoral despre care spune că a fost compromis. În acest context, lacrimile lui publice apar ca un gest ipocrit, menţinut mai degrabă pentru efect propaganda şi mobilizarea de masă, decât pentru sinceră consternare democratică.
Ipocrizia retorică: când victima devine complice
Simion acuză actuala guvernare (PSD-PNL-USR-UDMR) că a „jefuit țara”, că „poporul e umilit” şi că AUR va readuce „democrația reală, ordinea constituțională, transparență”.
Totuși, realitatea e că Simion însuși face parte din mecanismul electoral contestat — nu a ieşit din cursă, nu a refuzat să participe, ba chiar — după invalidarea candidaturii altuia (Călin Georgescu) — şi-a depus propria candidatură, profitând de confuzie.
Această conduită transformă discursul lui în fariseism: să te plângi că „alegerile sunt furate”, în timp ce tu însuți beneficiezi de redistribuirea oportunităților politice — nu e doar demagogie, ci manipulare electoralo-emoţională.
Mai mult: adresarea către „poporul român” — „sper ca de acești escroci să se ocupe poporul” — seamănă cu o chemare la furie colectivă, cu riscul de a întări polarizarea, resentimentul social și desacralizarea instituțiilor democratice.
Nu e suficient să invoci democrația — trebuie să o respecți consistent. Iar Simion, prin propria sa participare la alegeri considerate dubioase, îşi compromite legitimitatea morală de a vorbi despre „dreptul de a decide” al poporului.
Tandemul periculos: populism, promisiuni naționaliste și lipsă de construcție reală
Retorica suveranistă a lui Simion — țară jefuită, fermieri abandonați, tineri obligați să plece — sună adrenalizant.
Dar un prim semn de întrebare se ridică: dacă AUR ar avea cu adevărat o viziune pentru redresare, atunci de ce nu vedem un plan coerent, realist — nu doar sloganuri de furie. În loc de reforme concrete, asistăm la un joc de blame-shifting: vin „escrocii”, vin „impostorii”, vin „fraudatorii” — dar cine răspunde pentru lipsa de soluții clare, pentru populismul gol?
În plus, folosirea dureroaselor poveşti sociale (sărăcie, tineri plecați, agricultură abandonată) drept combustibil electoral nu este altceva decât manipulare emoțională. Un discurs de indignare permanentă, fără propuneri concrete, riscă să devină doar o formă de demagogie de tip vechi-nou, menit să menţină coeziunea unei mase de susținători, dar fără a produce schimbări reale.
Lacrimi de faţadă, demagogie consecventă
George Simion pretinde a fi vocea celor „umiliți, furați, trișați la vot”. Se prezintă ca victimă a unui sistem corupt care „i-a furat dreptul de a decide”. Dar realitatea e că el însuși a circulat prin aceleaşi mecanisme — a candidat, a participat, a încercat să beneficieze de oportunităţile electorale.
Rezultatul: nu avem un lider credibil, cu integritate democratică — ci un maestru al manipularii, care plânge pe scenă ca să strângă adepți, dar care nu are curajul — sau intenţia — de a da un sens real promisiunilor sale.
Atâta timp cât politica se reduce la discursuri inflamatorii, acuzaţii generaliste și lacrimi de arătat la public, iar nu la construcţie democratică, instituţii transparente și programe concrete — societatea rămâne vulnerabilă la manipulare. Simion nu oferă protecție; oferă spectacol. Și spectacolul nu hrănește pensiile, nu asigură locuri de muncă, nu aduce prosperitate — doar promite, ca un far care luminează noaptea, dar nu aduce nimic palpabil.
