Grupul psaltic al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși a obținut locul I la Concursul Național de Muzică Psaltică desfășurat la Iași. Acest concurs, destinat seminariilor și liceelor teologice ortodoxe, s-a desfășurat vineri, 24 mai 2024, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Bizantină (IBMF) de la Iași, ajuns la a cincea ediție. Evenimentul a reunit șase grupuri psaltice, reprezentând seminariile din Iași, Neamț, Huși, Galați, Buzău și Târgoviște.

În urma deliberării juriului, Grupul psaltic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși, coordonat de părintele arhidiacon Cosmin-Vlăduț Mironescu, a obținut locul I. Locul II a fost acordat elevilor Seminarului din Iași, iar locul III a revenit Seminarului Teologic din Buzău. Mențiunea I a fost obținută de Seminarul Teologic din Galați, mențiunea II de Seminarul Teologic din Târgoviște, iar mențiunea III de Seminarul Teologic din Neamț.

Grupul psaltic din Huși a interpretat următoarele cântări: „Doxologie fragment”, glasul al II-lea plagal, de Emanuel Zmeu; „Chinonicul Întru pomenire veșnică”, glasul varis, după traducerea Episcopului hușean Nectarie Frimu și „Stihira idiomelă de Nectarie Protopsaltul”, glasul I superior, după traducerea hușeanului Nectarie Protopsaltul.

Concursul a fost organizat de Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile” din Iași, în colaborare cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Inspectoratul Școlar Județean Iași, și a avut loc în sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan Iași.

Aceste informații au fost furnizate de către: https://vasluiazi.ro/ dar și de https://episcopiahusilor.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.