Trăim vremuri agitate, cu multe dezbateri pe plan intern și extern, unde numeroși actori își revendică un loc la masa negocierilor. În mijlocul acestui zgomot și al avalanșei de informații venite din toate părțile, omul de rând încearcă să înțeleagă ceva. Și nu-i deloc ușor, mai ales că și cei direct implicați în discuții întâmpină dificultăți din cauza unor procese aflate în concurență—unele obiective, altele artificial întreținute—care trebuie gestionate.
Așa cum am mai spus, îmi asum să mă exprim în scris, deoarece chiar și cei mai fideli cititori ai mei întâmpină dificultăți în a înțelege direcția demersului meu. Unii aleg calea cea mai simplă și mă etichetează drept contestatar al actualei construcții europene.
Dar acest detaliu contează puțin în echilibrul influenței din spațiul public, căci într-o galerie de fotbal, câtă greutate are vocea unui singur suporter? Important este doar rezultatul, când vocile zecilor de mii se unesc…
Am lucrat în presă timp de 33 de ani. O presă curată, în reviste de specialitate, unde am promovat și apărat interesele antreprenorilor mari și mici din diverse domenii, ale profesiilor liberale, înțelegându-le greutățile, frământările, bucuriile și chiar spiritul lor de comunitate.
Am fost martorul dispariției treptate a ideii de breaslă, dar nu voi analiza acest fenomen acum. Rămâne doar nostalgia unor vremuri în care meseria era „brățară de aur”. Consumul excesiv ne-a erodat respectul pentru talent și efort.
Pierdem meseriile esențiale care au construit societatea, în timp ce promovăm structuri birocratice inutile, preocupate mai mult de reglementări excesive și taxe împovărătoare pentru a-și justifica existența. Acestea subminează mecanismele pieței și, inevitabil, se întorc împotriva noastră.
Liderii de odinioară ai breslelor se impuneau prin recunoașterea valorii și contribuției lor la bunăstarea comunității, nu prin agresivitatea pe care o vedem astăzi la guvernanți.
Puteți să mă torturați, să mă puneți la cazne, dar tot nu voi înțelege ce fac cei 60.000 de funcționari de la Bruxelles. Ideea de uniune și asociere nu ar trebui să însemne mai mulți șefi, ci progres, dezvoltare, bunăstare.
Am pornit de la „împreună suntem mai puternici” și am ajuns la „împreună suntem mai slabi, mai vulnerabili”. Iar cei desemnați să ne gestioneze destinele cred că, jupuindu-ne de încă o piele, aplică strategia corectă de salvare.
Și chiar dacă rezultatele le contrazic așteptările, insistă.
Educația ne modelează rațiunea, ne face mai eficienți în situații cunoscute și repetitive. Din păcate, nu ne pregătește pentru incertitudini, stres sau schimbări bruște—dimpotrivă, ne amorțește instinctele primare.
Și avem nevoie de ele ca de aer. Experiența ne învață când să ne bazăm pe rațiune și când să ne folosim instinctele, căci natura a lucrat milioane de ani pentru a ne face mai buni, mai puternici, mai rezistenți.
Așa cum spuneam într-o altă postare, comparând o țestoasă care trăiește 400 de ani cu un țânțar care trăiește doar câteva săptămâni, evoluția este de partea celui din urmă. Mutațiile genetice rapide aduc noi abilități, iar selecția naturală le păstrează pe cele viabile. De aceea, am mai multă încredere în „nepricepuții” din jurul lui Trump—oameni de afaceri care au cunoscut atât înfrângerea, cât și victoria.
Așa cum spunea o femeie înțeleaptă de pe marginea drumului, ca să înțelegi cu adevărat un lucru, trebuie să-l experimentezi din ambele perspective. Altfel, îți lipsește imaginea de ansamblu.
Se vor face greșeli, dar ele vor fi corectate rapid. Uitați-vă la SpaceX: de câte ori a eșuat până să ajungă la un vehicul spațial funcțional și sigur?
La 61 de ani, nu mai sunt un aventurier, dar știu un lucru: progresul presupune greșeli urmate de corectare.
Sunt un om bine informat. Am crescut printre „asasinii economici”, le cunosc metodele, interesele și fricile. Capitalismul se sprijină pe resurse și pe infuzia de energie din afara sistemului—altfel, motorul său de creștere se gripează. Colonialismul și imperialismul, atât de criticate de Ceaușescu, nu au dispărut, ci doar s-au deghizat.
Rețeta este simplă: creezi un club exclusivist și îi lași pe „fraieri” să stea la coadă. Ei se înghesuie, fără să-și dea seama ce oferă la schimb. Totul se rezumă la gestionarea a două curbe: costul forței de muncă și puterea de cumpărare. Când costul forței de muncă devine prea mare, teritoriul respectiv este transformat din zonă de producție într-o simplă piață de consum. Odată ce populația devine dependentă de consum, datoriile cresc, iar cei implicați realizează abia atunci ce au dat la schimb de la bun început.
Este capitalismul un lucru rău? Nu. Este doar un sistem, cu reguli—unele ne convin, altele nu. Ne este bine în acest sistem? Se pare că da, cel puțin prin comparație cu alternativele.
Vrei să intri în „clubul select”? Ai de ales. Dar, dacă o faci, trebuie să respecți toate regulile, nu doar pe cele care îți convin. Odată intrat, devii parte din sistem, nu mai ești separat de el.
Orice proces are câștigători și perdanți. Asta este, de fapt, sursa conflictului dintre susținătorii Uniunii Europene și cei care cer suveranitate. Este însă greșit să dăm vina doar pe UE—indiferent cum s-ar fi scris istoria ultimilor 17 ani, ar fi existat și avantajați, și dezavantajați.
Obiectiv vorbind, establishment-ul european are și el o parte de vină. Tendința aberantă spre federalizare este un proces natural, dar nu știu dacă este și unul benefic. Iar momentul ales este dezastruos.
În loc să negocieze cu Trump, liderii UE se angajează într-o luptă inutilă, ignorând realitatea: fără SUA, Europa nu își poate permite un sistem de apărare propriu.
Ne place sau nu, trebuie să acceptăm realitatea și să înțelegem că uneori e mai înțelept să joci inteligent decât să sfidezi evidența. Pentru orice decizie pripită, există întotdeauna al doisprezecelea ceas.
Doru Petrescu
