Diana Șoșoacă a anunțat organizarea Conferinței Internaționale “Renașterea Speranței”, ce va avea loc vineri, 28 martie, la Palatul Parlamentului. Evenimentul va aduna medici de renume mondial, care vor prezenta soluții și tratamente inovative pentru lupta împotriva cancerului. Șoșoacă a subliniat importanța implicării fiecăruia dintre noi pentru a schimba realitatea tristă a statisticilor care arată că peste 137 de români pierd zilnic lupta cu cancerul. În acest context, ea invită publicul să participe gratuit la conferință, trimițând un e-mail pentru înscriere.