Campania electorală a reînceput în România cu același gust amar al unei mascarade politice, o piesă jucată prost pe scena unui stat tot mai obosit. În acest peisaj tulbure, o veste care încă nu răzbate oficial de pe canalele AUR agită apele în interiorul partidului: Claudiu Târziu, co-fondator, ideolog și una dintre puținele figuri credibile ale formațiunii, este mazilit de George Simion, liderul absolut al unei organizații tot mai lipsite de repere și de decență.
Așa iese la lumină, fără perdea, portretul real al lui George Simion: un lider autocrat, ranchiunos și lacom de putere, incapabil de colaborare, dar expert în eliminarea celor care-i umbreau cu adevărat mediocritatea. După ce a decimat partidul de propriii săi oameni de încredere, Simion lovește acum în ultima voce rațională din AUR. Nu e doar o purificare internă, ci o execuție simbolică a oricărei urmă de doctrină, morală și consistență politică dintr-un partid care a început cu idealuri patriotice și sfârșește într-o galerie zgomotoasă, populată de obedienți și fanatici.
Simion nu este „președintele tuturor românilor”, ci simbolul unui naționalism toxic, al unui suveranism de paradă, folosit doar ca pretext pentru manipulare, îmbogățire și epurare ideologică. A confiscat munca, inteligența și capitalul de încredere a unor oameni care chiar au crezut într-un proiect românesc autentic, doar pentru a-și hrăni ambițiile personale și teama viscerală de pierderea controlului.
Înlăturarea lui Claudiu Târziu este ultimul semnal de alarmă pentru toți cei care mai cred că George Simion ar putea reprezenta o alternativă validă în politica românească. Târziu, deși controversat pentru unii, era creierul ideologic, busola teoretică a unui partid care promitea altceva decât scandal, ură și manipulare. Cu el eliminat, AUR devine oficial o carcasă fără conținut, un cor al huiduitorilor, condus de un om care se teme nu doar de închisoare, ci și de orice umbră care i-ar putea contesta autoritatea.
Deja zeci de foști parlamentari AUR au fost executați politic și scoși din partid fără explicații. Acum, a venit rândul ultimului dintre „neînfricați” să fie sacrificat. Simion are nevoie de dușmani pentru a-și hrăni cultul personalității. Nu poți fi erou dacă nu inventezi trădători. Nu poți fi victimă dacă nu dramatizezi totul. Iar pentru electoratul său – tot mai captiv unei retorici primare și unui populism agresiv – Târziu devine, brusc, „dușmanul poporului”.
În realitate, George Simion nu conduce un partid, ci o galerie isterică, un mecanism de distrugere politică. A vândut poziții, a încasat subvenții grase, a transformat AUR într-un vehicul personal, cu care speră să ajungă, pe spinarea celor eliminați, la cel mai înalt fotoliu al țării. Dar România nu are nevoie de lideri care lucrează cu ura, manipularea și disprețul față de valorile democratice. România nu are nevoie de un nou dictator.
Dragi români, e timpul să deschideți ochii. Suveranismul de carton promovat de Simion nu e salvarea țării, ci condamnarea ei la izolare, haos și extremism. A venit vremea să înțelegem că patriotismul adevărat nu înseamnă ură, ci construcție. Nu înseamnă epurare, ci solidaritate. Nu înseamnă frică de Europa, ci încredere în valorile care ne pot scoate din mlaștină.
George Simion nu este o soluție. Este o amenințare. Nu-i mai încredințați România.
