Zilele trecute, membrii partidului AUR, au declanșat un val de tensiuni fără precedent în județele Covasna și Harghita, forțând intrări în primării, agresând verbal funcționari publici și provocând scene de un haos organizat. Totul face parte dintr-o strategie tot mai evidentă: destabilizarea autorităților locale și declanșarea unei crize politice naționale, în speranța unor alegeri anticipate.
Această mișcare nu este întâmplătoare. Este un plan clar de subminare a instituțiilor statului și de alimentare a unui climat de neîncredere, teamă și ură etnică. În loc să promoveze soluții pentru populație, AUR alege spectacolul agresiv, iar liderul lor pare dispus să sacrifice stabilitatea țării pentru a câștiga puncte electorale în rândul celor nemulțumiți sau manipulați.
Comportamentul membrilor AUR în Harghita și Covasna este cu atât mai periculos cu cât lovește în inima unei regiuni fragile din punct de vedere etnic și istoric. Acțiunile lor pun paie pe focul unei conviețuiri care, deși delicată, a fost menținută de ani de zile prin respect și echilibru.

Ne întrebăm: pe când la Vaslui?
Autoritățile de la Vaslui trebuie să fie vigilente. Dacă acest tip de provocare controlată a început să se extindă din județ în județ, este esențial ca instituțiile statului să fie pregătite. Să nu devenim spectatori pasivi în fața unei tentative de lovitură politică mascată sub lozinci populiste și pseudo-naționaliste.
Alo, autoritățile din Vaslui, sunteți gata să apărați ordinea publică și democrația?
Acest tip de agitatori nu vin cu intenții bune. Nu este vorba de „lupta pentru popor”, ci de un joc periculos care poate arunca România într-o criză politică și socială cu urmări greu de anticipat.
Instituțiile trebuie să reacționeze ferm, legal și imediat. Cetățenii merită stabilitate, nu circul toxic al unor politicieni care se hrănesc din haos.