Amintiri din armată
Andrei are 42 de ani. În 1999 a făcut armata. Nu regretă, dar nici nu a iubit-o. A spălat podele zilnic. A tras cu arma în poligon. A înghețat nopțile în cazarmă. A mâncat fasole cu cârnați până a visat-o. Nu a fost o experiență ușoară. Dar nici una de neuitat în sens bun.
Generații diferite
Fiul lui, Vlad, are acum 18 ani. E pasionat de tehnologie și calculatoare. Vorbește trei limbi străine fluent. Se pregătește să plece la facultate în Olanda. Vrea o carieră în IT, nu în uniformă militară.
O știre tulburătoare
Zilele trecute, la știri, a auzit ceva neașteptat. România ia în calcul reintroducerea armatei obligatorii. Vlad a râs scurt. A zis: „Sper că glumesc. Eu n-am ce căuta acolo.” Andrei a rămas tăcut. Și-a privit fiul lung. A început să se gândească serios.
Întrebări de tată
Un an în uniformă i-ar schimba viața lui Vlad. L-ar învăța disciplină și rezistență. Sau poate ar fi timp pierdut. Timp care nu se mai întoarce. Andrei își pune întrebări, fără răspunsuri clare. În cele din urmă, spune ceva simplu: „Nu știu, Vlad. Poate că unii au nevoie de armată. Dar alții? Poate că au nevoie doar să fie lăsați la vatră.”
Întrebarea finală
Tu ce crezi? Ar trebui reintrodusă armata obligatorie în România? De ce da sau de ce nu? Lasă un comentariu mai jos. Chiar vrem să aflăm ce părere ai.
