În peisajul politic românesc, puține figuri au generat un val atât de puternic de speranță, controversă și polarizare precum Călin Georgescu. Afișat la un moment dat ca „omul sistemului alternativ”, propus de AUR drept prezidențiabil și simbol al unei rupturi de establishment, Georgescu părea o armă ideologică menită să zguduie status-quo-ul politic. Totuși, jocurile de culise, alianțele opace și un sistem constituțional dublat de interese de partid au transformat această candidatură într-o farsă politică. În acest context, apropierea AUR de PSD nu poate fi citită decât ca o trădare a lui Călin Georgescu, o trădare cu multiple fațete și implicații grave pentru integritatea democrației românești.
- PSD și eliminarea „soft” a lui Georgescu
Pentru a înțelege amploarea trădării, trebuie să începem cu rolul jucat de PSD în eliminarea lui Georgescu din cursa prezidențială. Deși formal nu a existat o decizie oficială a PSD care să declare acest lucru, toate semnalele indirecte indică faptul că partidul a fost complice — fie activ, fie pasiv — la marginalizarea sa.
PSD are tot interesul ca un candidat antisistem, carismatic și cu o bază de susținători alternativi, cum e Georgescu, să nu intre în jocul final. Prezența lui pe buletinul de vot ar fi reprezentat un risc electoral pentru candidatul „agreat” al sistemului, fie el din PSD sau PNL. De aceea, o combinație de mecanisme instituționale — în care PSD are influență majoră, inclusiv asupra CCR (Curtea Constituțională) — a funcționat ca un scut de protecție pentru status-quo și un obstacol în calea outsiderilor reali.
Este demn de remarcat că CCR, dominată de judecători numiți de PSD și PNL, a avut un rol cheie în respingerea oricărei forme de contestare sau revendicare legitimă din partea lui Georgescu sau a susținătorilor săi. Astfel, excluderea lui Georgescu a fost mai degrabă un „asasinat birocratic” decât o confruntare electorală deschisă.
- AUR – din vehicul antisistem, în pion al sistemului
Mai grav decât acțiunea previzibilă a PSD este complicitatea tăcută a AUR. Dacă partidul condus de George Simion îl promova intens pe Georgescu ca reprezentantul viziunii sale „suveraniste” și „românești autentice”, de ce nu a luptat până la capăt pentru candidatul său?
Mai mult, în ultimele luni, AUR a părut să își redefinească agenda politică în direcția unei „cooperări parlamentare” cu PSD. Acest flirt ideologic, ambalat în discursul unui presupus „patriotism comun”, este de fapt o legitimare a exact acelui sistem care l-a exclus pe Georgescu. Prin această apropiere, AUR devine nu doar un actor oportunist, ci un instrument al manipulării democrației: a folosit un personaj cu priză la public pentru a-și consolida baza electorală, știind dinainte că nu îi va permite să candideze cu adevărat.
- CCR – gardianul „constituțional” al intereselor de partid
Într-un alt plan, nu putem ignora rolul CCR, transformată dintr-o instituție de garanție a drepturilor fundamentale într-un filtru politic al agendei partidelor mari. Deși aparent apolitică, Curtea acționează în conformitate cu numirile făcute de partide – în special PSD și PNL. Astfel, decizia de a bloca indirect accesul lui Georgescu la candidatură trebuie înțeleasă ca parte a unui joc orchestrat între Curte și partidele sistemului, cu AUR în rolul de complice tăcut. - AUR și PSD – o alianță neoficială cu scopuri divergente, dar metode comune
Cochetarea dintre AUR și PSD în contextul eliminării lui Georgescu nu este întâmplătoare. Cele două partide par să fi ajuns la o înțelegere tăcută: PSD tolerează ascensiunea AUR cât timp AUR nu periclitează candidatul susținut de sistem, iar AUR își conservă statutul de „opoziție controlată”, mimând radicalismul, dar fără acțiuni concrete.
Această simulare de opoziție, cu retorică antisistem, dar comportament complice, este o formă de înșelare a electoratului și o trădare directă a lui Călin Georgescu. Partidul care pretindea că rupe lanțurile vechiului sistem a ajuns să-i împletească din nou, cu aceiași actori.
Concluzie: Trădarea lui Georgescu e trădarea electoratului suveranist
Dacă AUR a știut că Georgescu nu va fi lăsat să candideze, dar l-a folosit ca simbol în campanie, vorbim de o trădare strategică premeditată. Dacă nu a știut, înseamnă că partidul nu are capacitatea de a înțelege jocurile de putere reale din România – și deci nu e apt să pretindă reforme fundamentale.
În ambele cazuri, cochetarea AUR cu PSD înseamnă o capitulare morală și o pierdere de credibilitate. Iar pentru Călin Georgescu, un om prezentat ca „soluția românească”, toată această mascaradă a fost o formă subtilă de eliminare politică – cu complicitatea tocmai a celor care pretindeau că îl susțin.
Istoria va reține nu doar trădarea lui Georgescu, ci și trădarea unei speranțe colective pentru o politică cu adevărat diferită. Iar cei care au orchestrat sau tolerat această simulare electorală – fie din PSD, CCR sau AUR – vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să dea socoteală în fața unei societăți tot mai lucide și tot mai sătule de teatru politic.
