Victor Iovici, președintele Partidului România Mare (PRM), a lansat recent un apel ferm către națiunea română prin intermediul unei postări pe Facebook, subliniind importanța mobilizării și angajării cetățenilor în lupta politică pentru viitorul țării. În mesajul său, Iovici adresează cu seriozitate situația de răscruce în care se află România, subliniind nevoia de solidaritate națională în fața provocărilor dificile și incerte ale vremurilor actuale. PRM își propune să devină vocea patrioților în noul legislativ ce va fi format după alegerile parlamentare din toamnă, încurajând pe toți cei care împărtășesc valorile sale să se implice activ în procesul electoral. Mesajul subliniază, de asemenea, angajamentul PRM pentru respectarea și promovarea intereselor naționale românești în cadrul Europei și al comunității internaționale, pledând pentru o politică echilibrată și matură în contextul geopolitic actual.

Mesajul președintelui PRM Victor Iovici este prezentat mai jos:

Dragi români,
Partidul România Mare vine în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră prin acest apel către națiune spre încurajarea și mobilizarea tuturor românilor de bună credință pentru țară și națiune.

Suntem într-un moment de răscruce în cumpăna acestor vremuri deosebit de grele și incerte pe care le trăim noi și copiii noștri. Ca națiune, constatăm cum este pusă în discuție însăși continuitatea neamului românesc pe aceste meleaguri unde, prin jertfa și credința poporului român Dumnezeu ne-a păstrat și asigurat existența.
Partidul Romania Mare face un apel spre mobilizarea fiecărei conștiințe românești pentru a duce lupta politică din Parlamentul României prin reprezentarea patrioților în forul legislativ care va fi schimbat după alegerile din toamna acestui an deosebit de important pentru națiunea română.

Vă așteptăm să ne contactați în vederea intrării în lupta electorală ce ne stă în față prin angajarea directă pe listele de candidați în teritoriu pentru alegerile parlamentare.
Veniți toți cei care doriți să candidați pe listele PRM la alegerile parlamentare!
Timpul este foarte scurt iar situația în care România se află a determinat conducerea PRM la mobilizarea directă prin orice mijloace a tuturor românilor care nu mai au încredere în actualele partide de pe scena politică națională.
Partidul România Mare a fost și va rămâne un partid care dorește ca natiunea română să fie respectată în Europa cât și-n plan internațional prin promovarea unei politici corecte în primul rând pentru români, manifestată prin apărarea intereselor naționale și conlucrarea politică și diplomatică cu toate națiunile lumii având la bază respectul reciproc.

Nu vom fi de acord niciodată cu promovarea ideilor extremiste de orice natură ar fi acestea iar situația actuală a națiunii române în contextul geopolitic regional și internațional impune o abordare matură, echilibrată din partea fiecărui politician român.
Partidul România Mare are soluții la toate problemele grele cu care se confruntă națiunea română și dorește să devină acea forță politică din România care să reprezinte interesele fiecărui român indiferent de naționalitate.
Cu Dumnezeu și România în inimă, PRM va fi mai mult decât am fost!
Contăm pe implicarea fiecărui român de bună credință care se identifică cu valorile promovate de PRM.
Cu deosebită considerație,
Victor Iovici
Președinte PRM”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.