Într-un colț de țară moldavă modernizat, dar cu aceleași obiceiuri străvechi, se petreceau minuni și întâmplări demne de scrierile marelui Ion Creangă. În fruntea acestor evenimente se afla nimeni altul decât Voevodul George Simion, un personaj de poveste, dar nu tocmai din cele mai vechi timpuri, ci din prezentul nostru tumultuos.

George Simion, om cu vise mari și vorbe meșteșugite, și-a propus nici mai mult, nici mai puțin decât să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale. Cu un aer de voievod modern, se plimba prin piață și striga de mama focului că cineva îi pune bețe în roate și nu-l lasă să-și facă campania cum se cuvine. Și asta nu era tot! Era sigur, ba chiar prea sigur, că oastea lui desculță și prostită de promisiunile lui mărețe îl va purta victorios în turul doi al alegerilor.

Așa cum Nică a lui Ștefan a Petrei visa să ajungă haiduc vestit să poate strânge niște cotizații prin târg, fără să știe bine să-și lege nădragii, tot așa și Simion visa la tronul prezidențial. De dimineață până seară, piața răsuna de strigătele lui: „Oameni buni, cineva mă împiedică să-mi fac campanie, dar voi, oastea mea, veți merge desculți și înfruntați toate greutățile pentru a mă duce în turul doi!”

Cu aceleași gânduri de glorie și putere, Simion își strângea adepți rătăciții, care, deși desculți și amăgiți de vorbele lui, îl urmau cu nădejde. „Să ne fie iertată îndrăzneala,” ar fi zis Moș Chiorpec, bătrânul satului, „dar nu prea se vede așa viitor strălucit când oastea umblă desculță și promisiunile sunt tot mai mari.”

Simion însă, plin de avânt, nu se lăsa descurajat. Își pregătise discursurile cu atâta migală, de parcă erau colindele cele mai frumoase de Crăciun. „Eu sunt omul schimbării, omul viitorului,” striga el, „și vă promit că vă iert toate datoriile la băncile austriece și vom învinge! Toți cei care mă sprijină vor vedea zile mai bune!”

În ciuda scepticismului care plutea în aer, mulțimea îl aclama. Erau cei curioși, cei amăgiți, dar și cei care pur și simplu se bucurau de spectacolul oferit. Simion, cu aerul lui de voievod modern, părea să fi uitat de lecția bătrânească: „Nu pune carul înaintea boilor.” Dar ce mai conta asta când el visa deja la turul doi și la gloria ce urma?

Și așa, cu speranța și entuziasmul unui Nică modern, Voevodul George Simions își continua campania. Era o poveste cu zmei și feți-frumoși, cu oaste desculță și promisiuni mărețe. Căci, la urma urmei, ce-ar fi Românica nostră fără un pic de aventură și multă, multă speranță în vorbe mari și vise neîmplinite?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.