Donald Trump l-a întrerupt pe Joe Biden de 145 de ori în timpul dezbaterii din 2020: „Nu e nimic inteligent la tine, Joe. Nu ai făcut nimic”. Prima dezbatere prezidențială dintre Donald Trump și actualul președinte al SUA, Joe Biden, a avut loc în 2020. În timpul evenimentului, Trump, președinte la vremea aceea, l-a întrerupt pe contracandidatul său, Biden, de 145 de ori cu o serie de ironii acide. Dezbaterea prezidențială dintre Donald Trump și Joe Biden, ce va avea loc vineri, la ora 4:00 dimineața, ora României, îi va aduce din nou pe cei doi contracandidați față în față, fiecare încercând să convingă publicul american că este cel mai potrivit lider.
Organizatorii au luat mai multe măsuri de precauție pentru a se asigura că ambii candidați vor avea același interval de timp pentru a răspunde întrebărilor. Aceste măsuri sunt menite să prevină incidentele de la prima dezbatere dintre cei doi, din 2020, când Donald Trump l-a întrerupt pe adversarul său, Joe Biden, de 145 de ori. În cadrul evenimentului, transmis în direct, publicul american a asistat la modul în care Trump i-a adresat o serie de ironii lui Biden, întrerupându-i discursul, o strategie considerată de mulți cetățeni americani ca fiind prea agresivă. Ca urmare, Joe Biden a fost cel care a primit mai multe voturi la alegerile prezidențiale, devenind președintele SUA.
„Ai folosit cuvântul inteligent? Ai studiat la Delaware State, dar ai uitat numele colegiului tău. Ai absolvit fie cel mai slab, fie aproape cel mai slab din clasa ta. Să nu mai folosești cuvântul „deștept” cu mine. Pentru că nu este nimic inteligent la tine, Joe. 47 de ani nu ai făcut nimic.”, este doar unul dintre momentele în care Donald Trump a întrerupt discursul lui Joe Biden.
Aceste informații au fost furnizate de către: https://www.gandul.ro/ și https://www.antena3.ro/