Timișoara, un oraș care nu a învățat lecția din tragediile suferite de Ploiești și București, a fost supus cenzurii militare care a interzis difuzarea informațiilor. Chiar și după ce a fost avertizată cu privire la posibile bombardamente în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, populația Timișoarei a suferit atacuri devastatoare ale aviației anglo-americane în vara anului 1944, care au provocat sute de decese și distrugeri semnificative în Banat. În contrast cu pierderile materiale și umane limitate cauzate de bombardamentele aviației sovietice în alte orașe în timpul războiului, Timișoara a fost profund afectată de atacurile aviației anglo-americane, care au vizat atât ținte militare, cât și civile.
Inițial, operațiunile au inclus misiuni de recunoaștere și supraveghere. Informațiile fotografice necesare raidurilor britanice și americane au fost colectate de escadrila SAAF, care a utilizat avioane De Havilland Mosquito, conform lui Mark Axworthy în revista „Aeronautica” din 1993, publicată de Muzeul Aviației. Primele zboruri de recunoaștere peste România au avut loc la sfârșitul anului 1943, iar în ianuarie 1944, militarii au furnizat fotografii ale principalelor obiective din România. În perioada martie – aprilie, au fost fotografiate traiectoriile de atac spre aceste obiective, inclusiv Dunărea și coasta Mării Negre. În aprilie, escadrila 60 a operat timp de cinci zile deasupra României, folosind viteza și altitudinea înalte pentru a evita avioanele inamice de luptă, fără a suferi pierderi sau a fi interceptați.
Principalul răspunzător pentru campania de bombardament strategic a aliaților în Europa de sud-est a fost MASAF, Forțele Aeriene Strategice Aliate din Mediterana, care avea o listă de obiective prioritare în regiune. În vara anului 1944, au fost vizate în primul rând obiectivele petroliere, apoi nodurile de comunicații și industria de război, în special fabricile de avioane, România fiind considerată crucială din acest punct de vedere. Industria petrolieră și cea de rulmenți din Germania erau cele mai importante ținte sub ocupație nazistă în Europa. Căile ferate și râurile erau vitale pentru transportul petrolului și pentru aprovizionarea frontului estic. În iulie 1944, condițiile meteorologice favorabile în sud-estul Europei au permis declanșarea unui atac masiv de către 704 aeronave asupra rafinăriilor de la Ploiești și orașelor Brașov, Turnu Severin, Pitești, Timișoara și Belgrad. Aceste atacuri vizau nu doar obiectivele petroliere, ci și căile de comunicații și minarea Dunării pentru a preveni transportul de petrol brut din România. Obiectivul era să se provoace o revoltă printre civili, forțându-i să ceară conducătorului României, mareșalul Ion Antonescu, să scoată țara din război alături de Puterile Axei.
Bombardamentele aviației anglo-americane asupra României au durat cinci luni, având ca scop izolarea României de alianța cu Puterile Axei și deschiderea unui front pentru penetrarea Armatei Roșii în Câmpia Dunării și Balcani, potrivit scrierilor lui Dana Beldiman în „Misiunea colonelului Crowne – Raport asupra activității Misiunii Aeriene Americane“. În același timp, atacurile trebuiau să perturbe aprovizionarea cu petrol a Germaniei, Ploieștiul fiind considerat de Winston Churchill „rădăcina pivot a puterii germane“, și să creeze un nou front care să faciliteze înaintarea Armatei Roșii, aliată cu SUA și Marea Britanie. Populația din Timișoara era prevenită și apărată în fața atacurilor aeriene inamice prin intermediul Comandamentului Artileriei Antiaeriene și al Serviciului General de Pândă și Alarmă, care coordona informațiile despre amenințările aeriene și alarma prin radio, T.F.F. și telefon, cu centre regionale în Sibiu.
În Banat, informațiile despre amenințările aeriene erau, de asemenea, furnizate de unitățile germane locale. În Rușchița, un post TFF de observație menținea legătura cu Centrul București, în timp ce la Eibenthal exista un alt post de pândă și meteorologie capabil să dirijeze aviația și artileria antiaeriană. La Svinița, un batalion de tunuri antiaeriene avea un post de comandă și o centrală telefonică, coordonând cinci secții de tunuri antiaeriene. În întreg Banatul, apărarea antiaeriană era responsabilitatea Brigăzii 2 de Artilerie Antiaeriană, sub comanda colonelului Constantin Barbieri, cu punctul de comandă la Sibiu. Începând din iunie 1944, au fost stabilite șapte centre regionale de informare aeriană și 45 de centre județene pentru a centraliza informațiile despre incursiunile aeriene inamice, cu 614 posturi de pândă teritoriale pentru raportarea directă a amenințărilor.
Pentru a proteja populația împotriva bombardamentelor, au fost mobilizați 504 de oameni pentru depistarea, alarmarea și acordarea primului ajutor în caz de atac. În ciuda eforturilor de planificare a apărării pasive, evaluările ulterioare au arătat că Timișoara nu era pregătită adecvat pentru a face față atacurilor aeriene. La 15 ianuarie 1944, o analiză realizată de generalul Alexandru Saidac, împreună cu autoritățile civile și militare locale, a evidențiat că adăposturile din Timișoara erau insuficiente și prost construite. În aceeași întâlnire, au fost date instrucțiuni privind circulația pe timp de noapte în zonele întunecate și implementarea unui sistem național de camuflare. Ziarele din Timișoara au început să publice informații despre consecințele bombardamentelor aviației anglo-americane din 4 aprilie 1944 încă din 7 aprilie, odată cu proclamația mareșalului Ion Antonescu către țară și cu Ordinul de Zi către Armată din 16 aprilie.
În contextul creșterii pericolului bombardamentelor, comandantul Apărării Civile, Vasile Chitu, și șeful de Stat Major, Alexandru Mârzac, au elaborat și au difuzat la 30 iunie 1944 un plan de apărare pasivă pentru Timișoara, stabilind măsuri pentru minimizarea pierderilor umane și materiale în caz de atac. În aceeași perioadă, au fost stabilite proceduri pentru asistența sinistraților, securitatea bunurilor cetățenilor în timpul și după atacurile aeriene, și aprovizionarea populației cu alimente, medicamente și echipamente. Programul de apărare pasivă a urmărit, de asemenea, crearea și dotarea unor adăposturi pentru protecția populației și să-i instruiască pentru a face față dezastrelor naturale și umane, în vederea întâlnirii în condiții de urgență a personalului poliției, armatei, organelor administrative și de îndrumare, pompierilor, medicilor, asistentelor sociale și voluntarilor.
La 24 mai 1944, ministrul apărării naționale, Gheorghe Argeșanu, a făcut o vizită de inspecție la Timișoara, unde a avut întâlniri cu reprezentanți ai armatei, poliției, apărării pasive, organizatorilor, pompierilor și aleșilor locali. La 3 iunie, a participat la o întâlnire cu organizațiile din Timișoara, în care a anunțat crearea unui grup de apărare pasivă și a comitetului pentru refugiați. Printre oamenii adunați la Timișoara, în acea perioadă se afla șeful comandamentului Gheorghe Slăvescu, care a avut întâlniri cu Argeșanu.
Aceste informații au fost furnizate de către: https://adevarul.ro/
