În cadrul emisiunii Gândul Exclusiv, analistul politic și profilerul H.D. Hartmann a discutat despre riscurile controlului arsenalului nuclear mondial, subliniind echilibrul fragil dintre marile puteri. „Discutăm despre o linie de comandă atomică. 7.000 de focoase nucleare, iar dacă adăugăm Rusia, ajungem la 14.000. Ce se întâmplă dacă cineva din administrația lui Joe Biden sau chiar fiul său, Hunter Biden, decide să arunce lumea în aer?”, a menționat Hartmann.
Întrebat cine deține codurile nucleare, Hartmann a explicat: „Este un sistem complex. Codul președintelui este doar la președinte, pe o plăcuță de platină cu 11 nume. Aceste nume reprezintă membri ai comitetului nuclear sau de supraviețuire, și cel puțin cinci dintre ei trebuie să se întâlnească. Fiecare membru cunoaște doar propriul cod, nu și pe al celorlalți. Deschiderea valizei nucleare de către președinte necesită cel puțin trei verificări.”
Analistul a subliniat complexitatea și secretul acestui sistem: „Ordinea celor cinci este un secret bine păstrat. Președintele, de exemplu, poate spune că este pe poziția trei. Nu cunoaște celelalte poziții. În momentul deschiderii valizei nucleare, aceasta emite un semnal către control. Pentru a se activa, trebuie deschisă și o altă valiză în altă parte a lumii, în locuri secrete.”
Hartmann a evidențiat necesitatea sincronizării semnalelor dintre valizele nucleare: „Există mai multe valize nucleare, iar semnalele lor trebuie sincronizate. Valiza președintelui nu se poate deschide fără sincronizarea cu valiza de control. Dacă sincronizarea nu are loc, valiza președintelui se blochează.”
Referitor la posibilitatea ca semnalele să nu se sincronizeze, Hartmann a discutat diverse scenarii: „O lovitură de stat, un incident neașteptat, sau chiar intervenția doctorului Jill Biden pentru a ascunde problemele cognitive ale președintelui, ori Victoria Nuland care ar dori să folosească arme nucleare împotriva Moscovei. Nimeni nu știe exact unde se află celebra plăcuță de platină a președintelui, de obicei fiind purtată la gât sau în buzunar.”
Aceste informații au fost furnizate de către: https://www.gandul.ro/