Mitul pauzei militare din perioada fanariotă
În istoriografia românească a existat multă vreme mitul unei pauze militare în timpul epocii fanariote. Aceasta presupunea că, în cei peste 100 de ani, Moldova și Țara Românească nu ar fi avut o tradiție militară activă.
Istoricul Andrei Pogăciaș a demonstrat cu documente că acest mit este greșit. În lucrarea sa de doctorat, el prezintă dovezi clare ce contrazic această percepție.
În episodul de față al podcastului Colecționarul de Istorie, Andrei face un inventar al oștirilor bizare din acea perioadă. De exemplu, la cavalerie existau 27 de tipuri diferite de unități, fiecare cu denumiri și uniforme proprii.
Cu toate acestea, nu avem suficientă documentație pe acest subiect. Strămoșii noștri nu s-au ostenit cu scrisul, iar urmașii lor nu au acordat atenție păstrării arhivelor.
În ciuda lipsei de documente, Andrei a adunat informații din memoriile călătorilor străini și din documentele altor țări. Aceste dovezi ajută la reconstruirea unei imagini mai clare a perioadei.
Peisajul militar din Țara Românească și Moldova
Peisajul militar din Țara Românească și Moldova în anii 1700 și începutul Secolului XIX este unul neobișnuit. Unitățile militare erau numeroase, dar prost conduse.
Deși uneori erau folosite în luptă, armatele celor două țări deveniseră mai mult un spectacol grotesc. Artileriștii aveau ca misiune să tragă salve în aer la petrecerile domnitorului fanariot.
Alte unități aveau roluri bizare: unii soldați trebuiau să scuture clopoțeii de argint pentru a marca ieșirea domnitorului în oraș. În timp ce alții îl însoțeau pe drum, fanii cântau muzică turcească.
Tradiția militară românească și necesitatea de securitate
Cu toate acestea, Țările Române nu au renunțat complet la tradiția militară. Chiar și în perioada fanariotă, armatele țineau de securitatea statului.
Deși statul era slab și sub puterea otomană, armatele au continuat să existe. Aceasta a păstrat, într-un fel, tradiția militară din perioada medievală.
Nu ar fi fost logic ca două popoare care luptaseră în trecut împotriva unor inamici mult mai puternici să renunțe brusc la combativitatea lor. Spiritul combativ al unui popor nu poate fi distrus prin înfrângere și opresiune.
