Doi foști colegi de partid, deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu (fost membru PNL și fost ministru de Finanțe în Cabinetul Cîțu), au avut un incident în Parlamentul României.
Potrivit declarațiilor deputatului Florin Roman (PNL), acesta susține că Dan Vîlceanu l-a lovit cu genunchiul în nas, pe holul Parlamentului. Roman intenționează să depună o plângere penală împotriva lui Vîlceanu. „Astăzi am avut parte de un moment pe care nu credeam că îl voi trăi vreodată într-o instituție civilizată. I-am reproșat deputatului neafiliat, Dan Vîlceanu, că încalcă regulile prin prezența sa în băncile grupului PNL. Problema sa în Parlament era să afle câți primari au plecat la Călărași. A urmat un schimb de replici, după care am fost împins fizic spre ieșirea din sală”, a declarat Roman.
Pe de altă parte, Vîlceanu recunoaște că a avut un conflict cu Roman, dar neagă acuzațiile de lovire. „Nu a fost o bătaie, doar l-am luat de umeri și l-am condus afară din sala de plen după ce am avut un schimb de cuvinte. Totul a început cu o provocare din partea lui, când eu eram în bancă în sala de plen alături de un coleg. I-am răspuns și eu, situația s-a tensionat și l-am scos afară. Dar nu a fost nicio bătaie”, a explicat Dan Vîlceanu.
Aceste informații au fost furnizate de către: https://www.gds.ro/