În lecția de istorie prezentată de profesorul Viorel Guțu pe 22 mai, ne concentrăm asupra semnării Pactului de Oțel între Italia și Germania. Acest pact, încheiat la Berlin în 1939, a fost o înțelegere semnificativă între Italia fascistă și Germania nazistă, stabilind o alianță în domeniul economic și militar între cele două state. Miniștrii de externe ai Italiei și Germaniei, respectiv contele Galeazzo Ciano și Joachim von Ribbentrop, au semnat acest pact, angajându-se să coopereze în producția militară și să ofere asistență militară reciprocă în cazul izbucnirii unui război.
Pactul stipula că Germania și Italia să nu declare război sau să semneze un tratat de pace fără acordul celuilalt. Cu toate acestea, când Germania a atacat Polonia în septembrie 1939, Italia nu a fost complet pregătită pentru război și nu a putut să-și îndeplinească angajamentele. Astfel, Italia a intrat în război alături de Germania abia în iunie 1940, când a invadat Franța.
Cooperarea strânsă între Italia și Germania a început în timpul războiului civil din Spania din 1936, când Mussolini i-a permis lui Hitler să bombardeze orașul Guernica. În 1936, cele două țări au semnat un acord în care Germania recunoștea dominația italiană asupra Etiopiei. Italia a aderat și la Pactul Anticomintern, semnat anterior de Germania și Japonia, și a părăsit Liga Națiunilor în același timp.
În 1938, Germania a anexat Austria, iar în același an, Hitler a revendicat regiunea Sudetă a Cehoslovaciei. Cu toate că Franța și Marea Britanie au sprijinit oficial Cehoslovacia, Hitler a decis să continue planurile sale și să anexeze și această regiune.
Astfel, semnarea Pactului de Oțel între Italia și Germania în 1939 a coincis cu planurile lui Hitler de a invada Polonia, acțiune care a avut loc la 1 septembrie 1939.
