Exploziile Nord Stream: Polonia acuzată că sabotează ancheta

Acum aproape doi ani, mai multe explozii în Marea Baltică au declanșat un scandal mondial. În urma acestor explozii, trei din patru ramuri ale conductelor Nord Stream au fost distruse. Întrebarea rămâne: cine este responsabil?

Anchetatorii germani suspectează un instructor de scufundări ucrainean, Volodymyr Z., care a locuit lângă Varșovia. Ei cred că acesta a comis atacul împreună cu cinci complici ucraineni. Înainte de a fi arestat, Z. a fugit în Ucraina.

Anchetatorii germani acuză Polonia că nu a executat mandatele de arestare și percheziție emise împotriva lui Z. Aceștia consideră că Polonia sabotează ancheta. Un oficial german a numit situația „obstrucționare a justiției”.

Acuzații grave între Germania și Polonia

August Hanning, fostul șef al Serviciului de Informații al Germaniei (BND), a declarat că Polonia își ascunde propria implicare. El este convins că președinții Poloniei și Ucrainei știau despre atac. Hanning susține că operațiuni de asemenea amploare nu se fac fără aprobarea liderilor politici.

Anchetatorii cred că echipa de șase scafandri a fost antrenată în Polonia și că țara ar fi oferit sprijin logistic. Nava Andromeda, folosită pentru atac, a făcut o escală în Polonia cu șapte zile înainte de explozie. De asemenea, autoritățile poloneze au refuzat să furnizeze înregistrările video din portul de agrement din Kołobrzeg, ceea ce a alimentat suspiciunile.

Polonia neagă acuzațiile

Autoritățile poloneze sunt revoltați de acuzațiile germanilor. Jacek Siewiera, șeful Biroului de Securitate Națională al Poloniei, a calificat acuzațiile drept „complet nefondate”. El susține că acuzațiile provin din surse apropiate foștilor oficiali pro-ruși și sugerează că ar putea fi o campanie de dezinformare.

Siewiera a declarat că Polonia investighează toate pistele, inclusiv posibilitatea ca Rusia să fie implicată. Suspecții ucraineni, între timp, neagă implicarea lor și consideră că atacul ar putea fi o țintă militară legitimă.

Răspunsuri oficiale și ipoteze

Premierul polonez Donald Tusk a răspuns acuzațiilor spunând că susținătorii proiectului Nord Stream ar trebui să se scuze. În paralel, anchetatorii germani exclud o operațiune cu „steag fals” din partea Rusiei. Ei sunt convinși că Valery Zalujni, fostul comandant al armatei ucrainene, a dat ordinul pentru atac.

Guvernul german a rămas tăcut în legătură cu investigațiile, refuzând să comenteze public.

Conform legislației europene, Ucraina nu este obligată să-și extrădeze cetățenii, ceea ce face puțin probabil ca Volodymyr Z. să fie predat autorităților germane.

Marius Tucă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.