Numărul total de pensionari și pensia medie din România
În octombrie 2024, România avea 4.706.791 de pensionari înregistrați. Numărul acestora a scăzut cu 28.077 față de luna precedentă. Pensia medie a fost de 2.735 lei, conform datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,875 miliarde de lei, conform Agerpres.
Tipurile de pensii și beneficiarii
Din totalul pensionarilor din sistemul public, 3.782.175 s-au pensionat la limita de vârstă. Dintre aceștia, 2.174.353 sunt femei. Pensia medie pentru pensionarii de vârstă era de 3.051 lei.

În octombrie 2024, un număr de 4.420 de persoane au primit pensie anticipată, cu o pensie medie de 3.910 lei. Alte 86.975 de persoane au beneficiat de pensie anticipată parțială, în valoare medie de 2.736 lei.
Pensii de invaliditate și alte tipuri de pensii
Pensia de invaliditate a fost acordată unui număr de 388.836 de persoane, cu o pensie medie de 1.123 lei. Din acestea, 44.302 de persoane aveau gradul I de invaliditate, primind o pensie medie de 972 lei.
În aceeași perioadă, pensia de urmaș a fost acordată la 444.277 de persoane, având o valoare medie de 1.448 lei. Ajutorul social a fost oferit la 108 pensionari, cu o valoare medie de 540 de lei.







