Politica și Biserica: un amestec periculos
România are nevoie să vindece rănile și fracturile acute din societate pentru a rezista presiunilor externe. Una dintre vicleniile electorale a fost folosirea unor ierarhi pentru a influența votul enoriașilor. Aceștia au fost îndemnați explicit să voteze anumite partide sau să respingă altele. În perspectiva alegerilor din 2028, acest păcat nu trebuie repetat. Pentru creștinii ortodocși practicanți, Biserica este un spital al sufletului. Acolo se primesc Sfintele Taine și se ascultă Cuvântul Domnului. Biserica nu este locul pentru discursuri politice ale preoților. Astfel de intervenții subminează sacralitatea Sfintei Liturghii. Biserica este și comunitate, uniți în rugăciune colectivă către Dumnezeu. Teologia ortodoxă învață să iubim Biserica așa cum a iubit-o Hristos, chiar dacă este murdărită de păcatele noastre sau ale preoților. Totuși, nu trebuie să tăcem când vedem fărădelegi ale celor care profită de credință. Aproape fiecare ciclu electoral readuce problema apropierei neprincipiale dintre Biserică și politică. În realitate, granița dintre altar și tribuna politică este fragilă și traversată ușor de personaje fără scrupule. Din acest amestec apar suspiciuni, scandaluri și erodarea încrederii oamenilor atât în Biserică, cât și în politică.
Cazul ÎPS Teodosie și alegerile prezidențiale 2024
Alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 au fost un exemplu clar. ÎPS Teodosie a făcut propagandă politică deschisă pentru un candidat inculpat. A numit candidatul „trimis al lui Dumnezeu”, stârnind reacții puternice în societate. Pe rețelele sociale au circulat comunicate false, atribuite Patriarhiei, îndemnând la vot. Patriarhia a dezmințit aceste mesaje și a amintit interdicția implicării clerului în campanii. ÎPS Teodosie a primit o „dojană scrisă” din partea Sfântului Sinod, iar alți preoți au fost cercetați disciplinar. Cu toate acestea, frontiera dintre sacru și politic a fost încălcată intenționat. Reacțiile conducerii BOR nu au fost suficient de ferme pentru a preveni astfel de abateri. Politicienii știu că Biserica are cel mai mare capital de încredere în România. Alocările din bugetele publice sunt deseori folosite pentru avantaje electorale, nu doar pentru sprijin spiritual.
Catedrala Mântuirii Neamului și politizarea Bisericii
Pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului, politicienii au concurat să aloce sume mari. Aceștia urmăreau bunăvoința conducerii BOR, nu doar nevoia spirituală. Scandalul azilelor groazei din vara lui 2023 a arătat amestecul dintre politică și Biserică. Lideri politici au certat Patriarhia pentru că nu le apăra imaginea publică. Această practică are rădăcini istorice; unele segmente ale clerului interbelic au simpatizat cu Mișcarea Legionară. Astăzi, repetarea acestor erori ar fi păcat grav. Există voci responsabile în Biserică care denunță politicizarea credinței. Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a spus clar: „Nu este onest să-l transformi pe Hristos în agent electoral”. Afirmația rămâne reper într-o dezbatere adesea ambiguă.
De ce contează separarea dintre politică și Biserică
O Biserică partizană își pierde autoritatea morală. O politică făcută ostentativ cu icoane fură legitimitatea democratică. Credința folosită electoral dividește, nu inspiră. Rugăciunea transformată în slogan afectează încrederea oamenilor în Biserică și politică. Corectarea situației necesită reguli clare: clerul să se abțină de la campanii politice. Politicienii să nu mai folosească simboluri religioase pentru voturi. Transparența finanțării proiectelor religioase previne suspiciunea de troc electoral. Educația civică trebuie să învețe oamenii că votul este un act de conștiință. Dialogul onest între societate și Biserică trebuie să exprime adevăruri incomode cu iubirea creștină. Fără schimbări, campaniile electorale vor adânci falia socială. Corectarea înțeleaptă poate aduce conviețuire în pace și respect reciproc. Biserica își va îndeplini misiunea spirituală, iar politica va primi ce îi aparține. Separarea politicii de Biserică nu este ideal abstract, ci necesitate practică. România poate deveni o țară mai bună, cu Biserică respectată și politicieni responsabili. Cei care rămân pe acest pământ trebuie să lupte pentru demnitate și dreptul copiilor lor. Vocea bunului simț trebuie să fie auzită cu bună credință și respect. Biserica este ca o corabie care trebuie apărată de iresponsabili, pentru a naviga sigur prin valurile vieții.
