În politica românească, puține lucruri sunt atât de previzibile precum soarta alianțelor făcute cu George Simion. Indiferent că vorbim despre partide, grupuri civice sau personaje publice, finalul este același: promisiuni mari, loialitate mimată și, la final, abandon sau execuție publică. Valoarea unei înțelegeri cu liderul Alianța pentru Unirea Românilor rămâne constantă: nimic. ZERO.
Suveranismul – pretext pentru înghițirea celor slabi
Cel mai recent episod confirmă acest tipar toxic. Sub eticheta pompoasă a „suveranismului”, o mână de parlamentari rătăciți — mulți incapabili să explice ce înseamnă, de fapt, conceptul pe care îl flutură — sunt adunați în jurul unui obiectiv bombastic: suspendarea președintelui României, Nicușor Dan.
Nu că nu ar exista motive de critică la adresa oricărui șef al statului. Au existat și în cazul lui Klaus Iohannis, subiect pe care Simion l-a exploatat intens în campaniile sale. Diferența este că, și atunci, și acum, scopul real nu este reforma sau controlul democratic, ci capturarea politică a partidelor mici, fragile, dezorganizate, aflate deja în pragul dispariției.
Cazul Călin Georgescu – lecția perfectă despre „loialitatea” AUR
Un exemplu grăitor este cel al lui Călin Georgescu. Atâta timp cât Georgescu a fost util intereselor AUR, a fost promovat, lăudat, prezentat drept „soluție”, „vizionar” și „voce autentică”. A fost „bun”, cât timp a servit strategiei lui Simion.
În momentul în care Călin Georgescu a refuzat să se alinieze și să susțină candidatura AUR la alegerile pentru Primăria Municipiului București, decorul s-a schimbat instantaneu. Trâmbițele partidului, activate la comandă, au pornit într-un glas campania de denigrare. Din aliat convenabil, Georgescu a devenit peste noapte „problematic”, „irelevant” sau chiar „periculos”. Nicio dezbatere onestă, nicio despărțire civilizată — doar linșaj mediatic.
Un tipar care se repetă obsesiv
Acesta este mecanismul AUR: oamenii nu sunt parteneri, ci consumabile politice. Cât timp livrează capital de imagine sau voturi, sunt ridicați pe scut. Când nu mai execută ordinele sau îndrăznesc să aibă o agendă proprie, sunt aruncați sub autobuz, fără ezitare.
De aceea, alianțele construite în jurul lui George Simion sunt alianțe de carton — arată bine în fotografii și comunicate de presă, dar se destramă la primul test de realitate. Fără structuri solide, fără respect reciproc, fără un proiect coerent.
Populismul ca strategie, destabilizarea ca rezultat
Fără să apelezi la vreo ghicitoare, finalul acestor „năzdrăvănii politice” se vede clar: populism, zgomot, instabilitate și nimic durabil. Suspendări fără majorități, discursuri fără soluții, alianțe fără viitor. În tot acest haos, AUR își urmărește unicul scop real: consolidarea puterii în jurul unui singur lider, cu prețul arderii tuturor celor care i-au fost, la un moment dat, utili.
Lecția este simplă și repetată obsesiv de realitate: cine intră într-o alianță cu George Simion nu intră într-un parteneriat, ci într-un contract cu termen de expirare imediat ce nu mai este „folositor”.
