Declarație de presă
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Educaţie fără direcţie, criza tăcută a tranziţiei de la studii la piaţa muncii
Pentru tot mai mulţi tineri, studiile superioare nu mai reprezintă o rampă de lansare profesională, ci un traseu care se închide înainte de a începe.
Aproximativ 14% dintre tinerii de până în 34 de ani aflaţi în câmpul muncii declară că activitatea desfăşurată nu are nicio legătură cu pregătirea urmată, iar acest procent reflectă un dezechilibru structural, nu situaţii izolate.
Statul român investeşte insuficient şi incoerent în educaţie, dar menţine aşteptări ridicate privind performanţa şi adaptabilitatea tinerilor, transferând costurile formării către familii şi studenţi. La finalizarea studiilor, absolvenţii pătrund într-o piaţă a muncii care solicită experienţă, dar nu creează cadrul necesar dobândirii acesteia.
În acest context, este necesară instituirea unui sistem naţional de internship plătit, cofinanţat public–privat, prin care statul să subvenţioneze angajatorii ce oferă stagii de minimum şase luni şi să încurajeze angajarea unui procent relevant dintre stagiari. Practica universitară trebuie să devină reală, evaluată şi conectată la cererea economică, nu o formalitate administrativă.
România nu dispune în prezent de mecanisme funcţionale de tranziţie de la educaţie la muncă. Stagiile sunt limitate, angajatorii nu sunt stimulaţi să formeze tineri fără experienţă, iar parteneriatele dintre universităţi şi mediul economic sunt adesea sporadice. În lipsa unei intervenţii sistemice, tinerii concurează direct cu persoane deja integrate profesional, într-un sistem care penalizează lipsa de experienţă.
Se impune introducerea unui contract de debut profesional, prin care statul să acopere parţial contribuţiile sociale pentru primii 1–2 ani de angajare ai absolvenţilor, condiţionat de mentorat şi formare la locul de muncă. O astfel de măsură ar reduce riscul pentru angajatori şi ar facilita integrarea tinerilor. Consecinţele actualei lipse de viziune sunt vizibile, dificultăţi majore de integrare, rate ridicate ale şomajului în rândul tinerilor, nivel scăzut al angajării în timpul studiilor şi migraţie profesională constantă. Domeniile umaniste şi artistice sunt tratate periferic, deşi dezvoltă competenţe esenţiale pentru o societate modernă, gândire critică, comunicare, analiză şi adaptabilitate.
În acest sens, este necesară dezvoltarea unor programe dedicate industriilor culturale şi creative, susţinerea antreprenoriatului în aceste sectoare şi integrarea competenţelor umaniste în administraţie şi politici publice. Corelarea finanţării universităţilor cu rata de integrare profesională a absolvenţilor, la 12–24 de luni de la finalizarea studiilor, ar introduce un criteriu obiectiv de performanţă şi ar încuraja adaptarea curriculei la realităţile economice.
Totodată, universităţile trebuie să dezvolte centre de tranziţie profesională cu indicatori clari de performanţă şi parteneriate active cu mediul economic, iar actualizarea programelor de studiu să devină un proces anual, fundamentat pe date privind evoluţia pieţei muncii.
Tinerii nu părăsesc România din lipsă de ataşament, ci din lipsă de perspective. Acceptarea unui loc de muncă fără legătură cu pregătirea sau emigrarea devin opţiuni raţionale într-un sistem care nu oferă un început echitabil. Integrarea tinerilor pe piaţa muncii nu este o problemă individuală, ci una de arhitectură publică. Fără politici coerente de tranziţie, ţara va continua să investească în formarea profesională a unei generaţii care îşi valorifică potenţialul în alte economii. Cu reforme structurale, însă, educaţia poate redeveni motor de dezvoltare şi stabilitate socială.
