EXCLUSIV. DNA investighează „consultanța” foștilor directori SRI: Administratorul special Romelectro, partener cu Liviu Dragnea, a plătit peste 220.000 de euro firmei lui Florian Coldea și Dumitru Cocoru în 2023.
Firma lui Coldea și Cocoru a primit peste 1 milion de lei de la SC Multigrup Activ Distribution SRL, o companie asociată grupului de energie Romelectro SA, pe parcursul anului 2023.
SC Multigrup Activ Distribution SRL face parte din Romelectro Investment Development SRL, unde Dănuț Ungureanu este administrator unic. Ungureanu este, de asemenea, administrator special al Grupului Romelectro SA, aflat în insolvență, și partener de afaceri al lui Liviu Dragnea, fostul lider PSD, într-o altă firmă de energie.
Mirona Filipoiu, actual CEO al Grupului Romelectro SA, a fost împuternicit al Multigrup Activ Distribution SRL și al altei firme din Romelectro Investment Development SRL, și a co-fondat una dintre firmele partenere ale societății în care Dragnea este asociat.
Dănuț Ungureanu și Mirona Filipoiu au avut de-a lungul timpului multiple relații de afaceri în mai multe firme de consultanță. Grupul Romelectro SA, Romelectro Investment Development SRL și firmele de energie ale lui Dragnea au toate sediile sociale la aceeași adresă.
Liviu Dragnea a declarat: „Noi am făcut firma asta și n-am făcut nimic. Eu cu Dan suntem prieteni (…). Firma se va desființa de la sine”.
Ordonanța procurorilor din cazul Coldea/Dumbravă/Hideg dezvăluie natura suspectă a contractelor de consultanță, unele documente fiind generale și acoperind domenii diverse. Procurorii DNA investighează „consultanța” oferită de Florian Coldea și Dumitru Cocoru, în dosarul în care fostul prim-adjunct SRI, fostul șef al Direcției Juridice a SRI, Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă și omul de afaceri Dan Tocaci sunt sub control judiciar pentru acuzații de trafic de influență, într-un dosar EPPO aflat pe rolul instanțelor din România.
Conform surselor, DNA a descoperit că firma SC Multigrup Activ Distribution SRL a plătit „consultanță” firmei SC Strategic Sys SRL, deținută de Florian Coldea și Dumitru Cocoru. Plățile, desfășurate pe parcursul anului 2023, au însumat peste 1 milion de lei, echivalentul a peste 220.000 de euro.
SC Strategic Sys SRL, înființată în 2020, este deținută de Florian Coldea și Dumitru Cocoru, iar Cocoru, fostul director adjunct al SRI, este administratorul firmei.
Aceste informații au fost furnizate de către: https://www.mediafax.ro