Ion Filimon cere reformă reală în sistemul de ajutoare sociale

Ion Filimon, președintele filialei Vaslui a Partidului Republican din România

Asistența socială între protecție necesară și capturare politică: eșecul statului în mediul rural

În orice societate funcțională, sistemul de asistență socială este un instrument de protecție pentru persoanele vulnerabile: vârstnici fără sprijin, persoane cu dizabilități, familii monoparentale aflate în dificultate sau oameni care trec prin perioade temporare de criză. Problema nu este existența ajutoarelor sociale, ci modul în care statul român le administrează și cum, în unele comunități rurale, acestea devin parte dintr-un mecanism clientelar tolerat sau chiar încurajat de autorități.

Dimensiunea fenomenului a ajuns la cote ridicate. Potrivit datelor publice ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în ultimii ani, sute de mii de persoane au beneficiat de forme de venit minim garantat sau venit minim de incluziune. În paralel, datele Institutului Național de Statistică arată că rata riscului de sărăcie sau excluziune socială în România rămâne printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, depășind 30% în anumite perioade recente, comparativ cu media UE de aproximativ 21–22%.

Aceste cifre reflectă o realitate complexă: România are zone profund sărace, în special în mediul rural. Însă, dincolo de vulnerabilitatea reală, există și situații în care persoane apte de muncă rămân ani la rând în sistemul de asistență, fără o reintegrare reală pe piața muncii.

Asistența socială este de ani buni capturată politic și nu mai are legătură cu menirea ei reală. În numeroase comune, primăriile gestionează direct listele de beneficiari și verificările privind munca în folosul comunității. În teorie, persoanele apte de muncă ar trebui să presteze ore în folosul comunității pentru a primi ajutorul. În practică, în unele localități, controlul este formal, iar dependența economică de ajutor devine instrument de influență.

Nu vorbim despre toți beneficiarii și nici despre toți primarii. Însă acolo unde primarii se află la al treilea sau al patrulea mandat consecutiv, s-a creat uneori un sistem informal de fidelizare electorală, în care beneficiarii devin o masă de vot relativ ușor de mobilizat. Lipsa controalelor eficiente din partea instituțiilor județene sau centrale ridică o întrebare legitimă: unde sunt mecanismele de audit și sancțiune?

Rolul de supraveghere ar trebui să revină, între altele, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, însă controalele sunt adesea rare, iar sancțiunile reprezintă mai degrabă excepția decât regula.

Un fenomen cunoscut în mediul rural este munca sezonieră „la negru”, combinată cu încasarea ajutorului social. În agricultură, construcții sau activități zilieriste, există cazuri în care persoane declarate fără venituri obțin câștiguri informale, fără a pierde statutul de asistat social.

Acest fenomen produce o dublă nedreptate

1. Contribuabilii suportă costul ajutoarelor.
2. Statul pierde taxe și contribuții sociale.

Mai grav, fermierii care încearcă să lucreze legal și au nevoie de forță de muncă sezonieră se confruntă cu refuzul unor persoane apte de muncă de a se angaja cu forme legale, tocmai pentru a nu pierde beneficiile. Distorsiunea creată de aplicarea defectuoasă a legii afectează astfel economia locală.

Pe termen lung, menținerea artificială a unor persoane apte de muncă în afara pieței muncii

Menținerea artificială a unor persoane apte de muncă în afara pieței muncii generează efecte sociale grave:
• scăderea nivelului de educație;
• creșterea analfabetismului funcțional;
• dependență intergenerațională de ajutoare;
• vulnerabilitate crescută la vicii precum alcoolismul.

România are deja una dintre cele mai scăzute rate de ocupare din UE în rândul persoanelor cu educație redusă. Fără programe reale de calificare și reintegrare profesională, asistența socială devine nu o punte temporară, ci o fundătură.

Responsabilitatea majoră nu aparține exclusiv beneficiarilor, ci statului. Un stat care nu verifică riguros condiționalitatea ajutoarelor, nu corelează beneficiile cu participarea reală la cursuri de calificare, nu digitalizează și nu interconectează bazele de date pentru a depista frauda și tolerează utilizarea resurselor publice în scop politic.

Guvernul a vorbit în repetate rânduri despre reformarea sistemului de asistență socială, însă implementarea rămâne fragmentată și lentă. În lipsa unei reforme coerente, cu criterii clare, controale periodice și sancțiuni aplicate uniform, suspiciunea publică față de sistem va continua să crească.

Ce ar trebui făcut

1. Audit național real al beneficiarilor apți de muncă.
2. Condiționarea strictă a ajutorului de participarea la muncă în folosul comunității sau la programe de calificare.
3. Digitalizarea completă a evidențelor și interconectarea cu ANAF pentru depistarea muncii nedeclarate.
4. Limitarea cumulului de mandate pentru primari, pentru reducerea capturării instituționale locale.
5. Stimulente fiscale pentru angajarea legală a persoanelor din grupuri vulnerabile.

Asistența socială nu este, în sine, o povară, ci un mecanism necesar într-un stat modern. Povara apare atunci când sistemul este gestionat defectuos, când lipsesc controalele și când devine instrument de influență politică.

Românii care muncesc și contribuie au dreptul la un sistem echitabil. Persoanele apte de muncă au dreptul și obligația de a fi integrate activ în economie, nu menținute într-o zonă gri a dependenței și manipulării.

Problema nu este solidaritatea, ci complicitatea și incompetența administrativă care transformă un mecanism social necesar într-un instrument de distorsionare economică și electorală.